marți, 23 iunie 2009

HUNA o învăţătură antică






Huna este o Cale stăveche, universală, probabil la fel de veche ca şi creaţia omului. Legendele spun că Huna vine din timpuri străvechi, din continentul Mu (Mu sau Pacifida, continent legendar care ar fi existat pe locul Pacificului de astăzi şi care, la fel ca şi Atlantida, a dispărut fără urmă într-un cataclism) şi mai târziu din Atlantida, însă primele atestări documentare pe care le avem despre prezenţa sa datează din Egiptul antic. Potrivit kahunaşilor, în primul mileniu înainte Cristos, un grup de iniţiaţi s-au reunit şi au creat o limbă artificială prin intermediul căreia cunoaşterea Huna să poată fi transmisă din generaţie în generaţie. Acest limbaj secret a format rădăcinile unei alte limbi care să poată fi folosit de toată lumea în aşa fel încât indiferent de utilizarea limbii profaneşi de credinţele care porneau din ea, cunoaşterea iniţiatică aflată la baza ei să rămână un secret bine păstrat. Multe înţelesuri simbolice au fost adăugate înţelesurilor limbajului secret iniţial, totuşi aceste prime simboluri majore s-au păstrat fiind transformate în câteva rădăcini semantice pentru a asigura spravieţuirea ulterioară a acelei cunoaşteri. Există unele dovezi antropologice care confirmă existenţa credinţei kahuna şi că această limbă şi cunoaşterea pe care o conţine s-a răspândit din Pacific în toată lumea, iar urme ale ei încă mai există în multe din denumirile unor locuri străvechi aflate în alte zone ale globului.

Un comentariu:

  1. Buna Alina,

    Bazata pe calea Huna este si practica Ho'oponopono din Hawaii. Aici sunt mai multe informatii in romana:
    http://hooponopono.ro

    Seara plina de inspiratie!
    Vladimir

    RăspundețiȘtergere