Citate aparute in cartea
Spiritul Liber - maxime şi aforisme - Fundaţia Cultural-Știinţifică *Mercur* Cluj-Napoca, 2006
Spiritul liber este precum vântul: se strecoară pretutindeni. El poate fi oprit să intre într-un loc, dar nu poate fi împiedicat să ajungă acolo unde inima îi cere.
Spiritul liber e precum apa: blând prin prezenţă, destoinic prin răbdare, puternic prin forţa interioară, tăcut în marea-i trecere.
Spiritul liber este precum gândul: nu stă o clipă locului. Pentru el mişcarea înseamnă viaţă, iar viaţa – esenţa progresului: să ajungi de unde eşti acolo unde trebuie să fii.
Spiritul liber este precum timpul: trebuie să preţuieşti fiecare clipă petrecută cu el pentru că fiecare clipă este deopotrivă intensă şi valoroasă. El trece cu fiecare grăunte din clepsidra gândului şi nu mai revine niciodată acolo. Altfel n-ar mai fi spirit liber.
Spiritul liber nu se întristează niciodată, pentru că bucuria lui este lumina lumii.
ÎNDEMN PENTRU SUFLET
Înalţă-te suflete în crucea firului de iarbă de sub talpa făpturii tale, să vezi măreţia rostului şi splendoarea gloriei ce te aşteaptă chiar înainte de a porni pe drumul devenirii.
Coboară-te suflete în abisul gândului pentru ca din netihna lumii să zămisleşti dorul de nefiinţă şi din trupul pământului să dai glas simfoniei vieţii.
Arată-te suflete la porţile neantului căci ascunsă este vrerea zilei de mâine şi numai tu îi poţi decide soarta, tot aşa precum tu singurul eşti cel ce naşte destinul timpului.
Revino suflete în matca lucrurilor şi din fluviul vieţii fă cale pentru legea firii, iar la temelia universului aşează dorul speranţelor tale nezămislite încă.
Împărtăşeşte-te suflete cu nopţile conştiinţei şi destăinuie vrerea ta visului zorilor, astfel ca toate faptele fiinţei eterne să rămână, peste cele îndelung trecătoare ale nemuririi.
Adapă-te suflete din seva păcatului şi nu te zgârci la cupa amărăciunilor, căci orice virtute a fost mai întâi lut al existenţei şi abia apoi cale divină spre lauda învingătorului.
BINECUVÂNTARE
Fie ca rodul destinului să-mbrace haina spicului de grâu, pentru ca deopotrivă oameni şi păsări şi vite şi gâze să se cuprindă strâns în feeria secerişului.
Fie ca marginile cerului să nu poată atinge niciodată apele pământului, pentru ca visul celor plecaţi pe mare şi speranţa celor de acasă veşnic să rămână împreunate.
Fie ca templul zilei de ieri să fie slăvit în mijlocul cetăţii, pentru ca ziua de mâine să vină în pelerinaj la sufelutul omului cu darurile vieţii.
Fie ca soarele lumii să se retragă în cerul său din când în când, pentru ca ochii fiinţei să poată contempla gloria stelelor de pe firmamentul sufletului său.
Fie ca ruga vulturilor să poposească la urechea timpului şi dansul fluturilor să cuprindă noaptea raţiunii, pentru ca fiul omului să revină pe pământul fraţilor săi uitaţi lor.
Fie ca nici un munte să nu se înalţe mai sus dcât el însuşi şi nici o vale să nu coboare mai jos decât durerea lumii, pentru ca taina cerului şi visele omului să-şi fie mereu aproape.
Fie ca nimic să nu rămână aşa precum este şi nici un lucru să nu devină ceea ce a fost, pentru ca orice reîntoarcere la izvoare să găsească mereu apa vieţi proaspătă.
Dăruind, veţi obţine – stă scris în Cartea Sfântă. Dar dacă ne dăruim pe noi înşine, cine să mai rămână pentru a primi recompensa? Iată problemă de meditaţie pentru noii scriitori de Cărţi Sfinte. Căci omul de astăzi nu e un simplu nemuritor de rând – un comerciant într-ale vieţii; ci un adevărat cezar; ori dăruieşte totul, începând cu sine şi atunci nu vrea nimic în schimb; ori refuză gestul simplist al debarasării de lucruri spre a-şi asuma responsabilitatea şi efortul punerii lor în Lucrare. Căci e uşor să dăruieşti talantul ce tocmai l-ai primit de la viaţă, dar misiunea ta, Omule, este de-al înmulţi şi-a dărui vieţii numai diferenţa. Cu viaţa nu poţi negocia niciodată. Regulile ei sunt simple şi clare: îi dai, îţi dă; îi iei, îţi ia. E ca o maşinărie uriaşă la scara întregii naturi. Dar poţi negocia, cu Cel ce se ocupă de bunul mers al acestei infailibile maşinării, cu Cel ce poate face ca viaţa ta să fie aşa cum vrei. Însă pentru aceasta trebuie ca mai întâi să vrei, cu toată fiinţa ta, adică să te dedici, să te dăruieşti întru totul acestui proiect numit propria ta devenire. Până la urmă acelaşi mecanism inefabil; atâta doar că acum nu mai este „voia sorţii”, ci rodul muncii tale. Rezultatul poate fi acelaşi ori altul, nu are importanţă. Ceea ce contează e faptul că abia de acum, în afara acestui rezultat şi independent de el, eşti tu.
Omul este Corăbier pe Marea Vieţii, iar Vânturile Transformărilor suflă din toate direcţiile; şi ele nu sunt nici bune, nici rele, aflându-se dincolo de orice dualitate. Ínsă pot sprijini ori înfrâna mersul Corabiei. Totul depinde de Corăbier: de locul unde şi-a propus să ajungă, de cunoştinţele sale de navigaţie, de măiestria în a mânui cârma şi velele spre a se folosi de cât mai multe din puterile Vânturilor şi mai ales de a înţelege Graiul Mării, limbajul în care aceasta îi dă de ştire în fiecare moment despre Calea ce trebuie urmată. Chiar dacă acest limbaj nu se găseşte în Manuale, el poate fi totuşi deprins de la alţi Corăbieri şi poate fi recunoscut în Vocea tainică a Fiinţei noastre interioare. Pentru că acolo ne vorbeşte tuturor Cel ce trasează destinele Mării şi rosturile Vânturilor dar mai ales veghează ca rutele Corăbierilor să nu sfârşească în naufragiile Pustiirii de Sine. Întrucât el ştie că fiecare dintre noi suntem purtătorii unei comori ce se doreşte sporită spre folosul întregii Umanităţi, al Vieţii şi-al Fiinţei Corăbierului iar nu risipită pe plajele speranţelor deşarte. Mai trebuie doar ca şi noi să dăm socoteală despre aceasta!
O lume de lumină, care ne transportă - parcă - direct în inima divinităţii. Să ne permitem în fiecare zi să gândim tot ce-i mai bun şi mai frumos... Să observăm frumuseţea şi binele, bucuria şi dragostea şi, după o vreme, vom constata că ne simţim cu totul şi cu totul alţi oameni. Şi atunci vom şti că depinde de noi ce alegem să trăim. Şi vom simţi profund că Dumnezeu este mult mai aproape decât ne-am putut vreodată imagina...
miercuri, 27 octombrie 2010
joi, 15 iulie 2010
Aivanhov - Relatiile de dusmanie
"1. URA CREEAZA LEGATURI LA FEL DE PUTERNICE CA DRAGOSTEA
Cind detestati pe cineva este exact ca si cum l-ati iubi: deja aveti, o legatura cu el. Ura este la fel de puternica precum dragostea. Daca doriti sa va eliberati de cineva, sa nu-l mai ve]deti niciodata, nu-l detestati, fiti indiferenti. Daca-l uriti,va legati de el cu lanturi pe care nimic nu le va putea desface; veti fi tot timpul cu el si veti avea de-a face cu el timp de ani si ani. Ura este o forta care va leaga de persoana pe care-o uriti. Este la fel ca in dragoste, dar bineinteles, legatura este diferita.
Dragostea va va aduce unele lucruri si ura altele, dar la fel de sigur si puternica ca si dragostea.
2. IUBIREA CA MIJLOC DE APARARE
Ca sa va puteti apara de inamicii vostri, iubiti-i. Daca-i detestati, ii dispretuiti sau ii dusmaniti, aura voastra s-a rupt si prin aceste sparturi se stabileste o comunicare cu tot ce este negativ, daunator in ei si astfel primiti rautatile lor, ura lor, care odata intrata in voi, incepe sa va distruga.
Din aceasta cauza Iisus a spus "Iubiti-va dusmanii". Iisus cunostea aceste legi, stia ca atunci cind urim pe cineva, devenim vulnerabil. Pentru a ne apara trebuie sa intram in inatacabila fortareata a iubirii. Sa ne iubim
dusmanii este unul din lucrurile cel mai greu de realizat, dar este singura cale de a ne apara de ei.
3. UTILIZAREA JIGNIRILOR CA PE UN PRILEJ DE EVOLUTIE SPIRITUALA
La cea mai mica jignire, cea mai mica ofensa, natura voastra inferioara va spune: "Da-i o lectie, musca-l, sparge-i gura!" iar voi alergati repede sa-i executati sfaturile. In timp ce natura voastra superioara va spune "Nu te preta la asta, batrine, asa e, dar tu trebuie acum sa profiti de ocazie pentru a o transforma, a sublima acest afront; tu esti alchimist, vei scoate aur! Si asa si este voi primiti o ofensa, o critica nedreapta, natura
voastra superioara va mai spune: "De ce sa plingi ore intregi cind ai ocazia sa te pui pe lucru? chiar ar trebui sa multumesti Cerului, pentru ca aceasta persoana a fost trimisa sa-ti dea posibilitatea sa cresti, iar tu stai aici
si bocesti?"
Discipolul nu urmeaza sfaturile naturii sale inferioare, el nu vrea sa ramina mereu ofensat, nervos, slab, sentimental, capricios, dezechilibrat, degradat , dezordonat, haotic, de aceea el cauta in tot ce i se intimpla un
element pozitiv pentru a se pune pe treaba.
4. O METODA DE A IERTA
Cel care este slab si sarac spiritual nu poate ierta, el cauta sa se razbune. Pentru a-l ierta pe cel care v-a facut rau, trebuie sa deveniti mare, bogat, puternic, luminos; sa va spuneti : "Trebuie sa-l iert pentru ca
bietul nu stia in ce situatie se afla facind raul, legile justitiei divine sunt implacabile si va suferi pentru a repara raul facut. In timp ce eu, chiar daca sunt victima, sunt privilegiat pentru ca lucrez pentru bine, pentru Imparatia lui Dumnezeu, pentru lumina".Si gindind astfel, comparind intreaga splendoare in care traiti alegind drumul binelui cu mizeria si intunericul celor care sunt nedrepti si rai, emanind sentimente de mila, intelegere si dragoste, prin stapinire de sine. Aceasta generozitate la care nu ati putea ajunge pe nici o cale, o puteti dobindi usor astfel.
Unii vor spune: "Dar aceasta atitudine seamana mult cu cea a fariseului din Evanghelie care se ruga in templu multumind Domnului ca nu este ca restul oamenilor si mai ales ca plebeul care sta ingenunchiat mai incolo ; acesta este orgoliu!" Niciodata! Fariseul se lauda ca postea de doua ori pe saptamina, ca dadea zeciuiala din toate bunurile sale si il dispretuia fara motiv pe plebeu care era mai bun, poate, ca el. Atitudinea de care va
vorbesc este diferita. Va spun ca daca sunteti o victima a unor calomnii sau nedreptatiti, recunoscind toate splendorile pe care Dumnezeu vi le-a dat in timp ce dusmanul vostru a fost privat de ele, trebuie sa intelegeti ca in realitate voi sunteti privilegiati. Pentru moment inamicul vostru triumfa, se subintelege, a reusit sa va faca rau, dar totusi el este de plins asa cum sunt toti cei care fac rau fiindca intr-o zi justitia divina ii va pedepsi
intr-un fel sau altul.
Vedeti, este cu totul altceva, si in acest sens trebuie sa intelegem cuvintele lui Iisus : "Tata, Iarta-i ca nu stiu ce fac".
5. A INVINGE DUSMANII RIDICINDU-VA DEASUPRA LOR
Gindim ca ne putem debarasa de un dusman, ca l-am putea invinge, vorbind fara incetare impotriva lui. Ei, nu! nu ne putem invinge dusmanii purtind peste tot imaginea lor; mai devreme sau mai tirziu, ei vor fi invingatorii. Nu-i putem invinge pe cei rai prin rautate, calomniatorii prin calomnie, gelosii prin gelozie sau pe cei furiosi prin furie pentru ca prin acestea ne identificam cu ei, devenim egali cu ei intram in aceeasi categorie.
PENTRU A NE PROTEJA, PENTRU A FI INVULNERABILI, TREBUIE SCHIMBAT NIVELUL,
FRECVENTA, DECI NU RAMINETI IN ACELASI VIBRATII, ACELEASI SLABICIUNI, ACELEASI EMANATII ALE INAMICULUI VOSTRU, PENTRU CA, DACA ESTE MAI PUTERNIC, VA VA ATINGE. TREBUIE SA URCATI , ADICA SA ATINGETI REGIUNILE CELE MAI NOBILE, MAI PURE, MAI LUMINOASE. ODATA CE ATI URCAT PRIN VOINTA, MEDITATIE, RUGACIUNE, DUSMANUL VOSTRU NU VA MAI POATE ATINGE PENTRU CA VIBRATIILE VOASTRE SUNT DIFERITE DE ALE SALE. SI DIN MOMENT CE SUNTETI PROTEJATI, BARICADATI CU LUMINA, IUBIRE, PUTEREA CEREASCA, NU NUMAI CA GINDURILE RELE NU VA VOR PUTEA ATINGE, DAR SE VOR INTOARCE IMPOTRIVA LOR SI-I VA ATACA, II VA STRIVI.
Iata cum Initiatii, inteleptii, Marii Maestri si-au invins dusmanii. Ei traiesc o viata atit de pura, de nobila, de cinstita, stralucitoare, ca toti cei care se-ndirjesc impotriva lor isi vor sparge capul mai mai devreme sau mai tirziu, pentru ca exista un soc prin ricosare. Aceasta ricosare nu se poate produce daca sunteti exact ca dusmanii vostri, adica slab, rau, senzual, in acel moment primiti toate murdariile pe care ei vi le trimit.
Dar daca va aflati mult mai sus, viata pe care o duceti devine pentru voi o protectie : trimite inapoi tot ce este rau, negativ, celui care a trimis.
Deci, daca vreti sa fiti protejat, aparat, in siguranta fata de tot ceea ce se spune sau se face impotriva voastra, trebuie sa va schimbati viata, sa va situati la un alt diapazon, intr-o alta regiune unde veti fi invulnerabil."
Fragment din Omraam Aivanhov - (http://drumuricatretine.wordpress.com/)

vineri, 2 iulie 2010
REŢETĂ ORIENTALĂ CU USTUROI
REŢETĂ ORIENTALĂ
Această reţetă a unui farmacist antic a fost găsită în 1972 într-o mănăstire budistă din Munţii Tibetului.
MOD DE PREPARARE:
Într-un borcan de sticlă se pun 350 grame de usturoi zdrobit peste care se toarnă 220-250 de grame alcool de 95-96°, rom sau tărie. Borcanul se închide ermetic şi se pune în frigider timp de 10 zile. În cea de-a 11-a zi se filtrează totul cu o strecurătoare foarte fină sau cu tifon. Lichidul obţinut se toarnă în acelaşi borcan şi se pune încă 2 zile în frigider. După această perioadă remediul este gata pentru tratament (picăturile se pot lua cu puţin lapte sau apă înainte de a începe să mâncăm), după cum urmează:
NUMAR DE PICĂTURI
ZIUA MIC-DEJUN PRÂNZ CINĂ
1 1 2 3
2 4 5 6
3 7 8 9
4 10 11 12
5 13 14 15
6 16 17 18
7 12 11 10
8 9 8 7
9 6 5 4
10 3 2 1
11 15 25 25
12 25 25 25
Se va continua cu câte 25 de picături, de 3 ori pe zi, până la terminarea întregii cantităţi.
TERAPIA NU SE POATE REPETA DECÂT ODATĂ LA 5 ANI !!!
Acest preparat din extract de usturoi curăţă organismul de grăsimi şi pietre, îmbunătăţeşte metabolismul şi astfel toate vasele sangvine (re)devin mai elastice.
Reglează greutatea corpului, topeşte cheagurile de sânge, vindecă diafragma miocardică bolnavă, arterioscleroza, inapetenţa (lipsa poftei de mancare), sinuzita, hipertensiunea, bolile bronho-pulmonare, face să dispară artritele, artrozele şi reumatismul.
Vindecă gastritele, ulcerele de stomac şi hemoroizii, absoarbe orice fel de tumori externe şi interne, vindecă diferitele tulburări de vedere şi auz, impotenţa. Are efect benefic asupra întregului organism.
***ATENŢIE: Alcoolul nu trebuie să conţină alte substanţe (clorura de benzalconiu sau metanol).
SĂNĂTATE!

joi, 24 iunie 2010
ADN-ul este influenţat de cuvinte
Cele mai recente cercetări ruseşti explică fenomene ca intuiţie, clarviziune, vindecări miraculoase spontane, autovindecări, influenţa mentalului asupra climei, etc. Grazyna Fosar şi Franz Bludorf arată că ADN-ul poate fi influenţat şi re-programat prin cuvinte şi anumite frecvenţe. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicină, în care ADN-ul poate fi re-programat folosind cuvintele şi anumite frecvenţe, deci fără a-l secţiona şi înlocui anumite gene. Chirurgia genetică are un concurent redutabil! Doar 10 la sută din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar această mică parte face obiectul cercetărilor occidentale deja cunoscute şi popularizate. Restul, de 90 la sută, este considerat "material de balast", adică fără importanţă. Cu toate acestea, cercetătorii ruşi, convinşi că natura nu este deloc risipitoare, s-au alăturat unor lingvişti şi geneticieni hotărîţi să descopere adevăratul rol al celei mai mari părţi din genomul uman. Rezultatele şi concluziile acestor cercetări sînt revoluţionare!
Conform cercetărilor, ADN-ul uman nu este responsabil doar pentru construirea corpului nostru, ci serveşte şi ca depozit de informaţii şi cale de comunicare. Un fel de Internet! Lingviştii ruşi au descoperit că întregul cod genetic, îndeosebi partea de 90 la sută declarată inutilă de occidentali, respectă aceleaşi reguli folosite în toate limbile umane. Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul în care cuvintele formează fraze şi propoziţii), semantice (studiul înţelesurilor într-un anumit limbaj) şi cele gramaticale de bază. Au descoperit că moleculele alcaline din ADN respectă regulile gramaticale obişnuite folosite în toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au apărut "la întîmplare", ci sînt rezultatul ADN-ului.
Cuvintele care vindecă
Biofizicianul şi biologul rus Piotr Gariaev şi colegii săi au explorat şi comportamentul vibraţional al ADN-ului, adică efectul anumitor frecvenţe asupra acestuia. Concluzia: cromosomii vii funcţionează exact ca şi computere holografice/solitonice folosind radiaţia laser generată endogen chiar în interiorul ADN-ului! Cu alte cuvinte, ei au reuşit să moduleze anumite modele vibratorii pe o rază laser cu care au influenţat ADN-ul şi informaţia genetică. Şi din moment ce structura ADN-ului este aceeaşi cu cea a limbajului uman, se pot folosi cuvinte şi propoziţii în mod direct pentru a influenţa ADN-ul, nefiind nevoie de nici o decodificare. Acest lucru s-a demonstrat experimental! ADN-ul viu (din ţesuturi, nu "in vitro") reacţionează prompt la raze laser modulate prin cuvinte şi propoziţii, dar chiar şi la unde radio, dacă se folosesc frecvenţele corespunzătoare. În acest fel, se explică ştiinţific de ce afirmaţiile, antrenamentul autogen, hipnoza şi gîndirea pozitivă pot avea efecte atît de puternice asupra omului. Este deci normal şi natural ca ADN-ul să reacţioneze la limbaj.
În timp ce cercetătorii occidentali extrag "chirurgical" anumite gene din lanţul ADN şi le introduc în altă parte pentru a face experimentări, ruşii au lucrat entuziaşti la dispozitive care le permit să influenţeze metabolismul celular prin frecvenţe radio şi luminoase corespunzătoare şi astfel să repare anumite defecte genetice. Grupul de cercetători al lui Gariaev a reuşit să demonstreze că, folosind această metodă, pot fi reparaţi cromosomii afectaţi de razele X. Mai mult, ei au "capturat" modele informaţionale dintr-un ADN şi le-au transmis altuia, în acest fel re-programînd celulele pentru un alt genom. Astfel, au transformat embrioni de broască în embrioni de salamandră, doar prin transmiterea modelului informaţional corespunzător! În acest fel, întreaga informaţie a fost transmisă fără nici un efect secundar de tipul celor întîlnite în practicile occidentale. Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari revoluţii în ştiinţa medicală, care va duce la transformări uluitoare! Rezultatele au fost obţinute doar prin folosirea vibraţiilor şi a limbajului în locul tehnicilor oarecum "barbare" de chirurgie moleculară. Aceste experimente arată imensul potenţial al geneticii vibraţionale, care are evident o mai mare influenţă în formarea organismelor, faţă de procesele biochimice ale secvenţelor alcaline din ADN (partea de doar 10 la sută din total).
Învăţătorii spirituali şi esoterici cunoşteau de mii de ani faptul că acest corp uman este programabil prin limbaj, sentimente şi prin gînd. Acum s-a demonstrat şi explicat ştiinţific acest lucru. Desigur, frecvenţa folosită trebuie să fie cea corespunzătoare. Şi, de aceea, nu oricine are succes totdeauna sau nu obţine rezultate de aceeaşi anvergură. Omul trebuie să "lucreze" asupra proceselor interioare şi să obţină o anumită maturitate spirituală, pentru a putea stabili o comunicare directă şi conştientă cu ADN-ul. Cercetătorii ruşi lucrează la un dispozitiv care va asigura succesul, cu condiţia folosirii frecvenţei corecte.
Fiecare face propria revoluţie interioară
Un om cu o conştiinţa spirituală înaltă nu are nevoie de nici un fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-şi reprograma ADN-ul. Fiecare dintre noi putem să realizăm aceasta, iar ştiinţa confirmă! Cercetătorii ruşi au descoperit că ADN-ul uman creează tipare morfologice în vid şi produce aşa-numitele "găuri de vierme" magnetice. Acestea sînt echivalentele microscopice ale celebrelor "poduri" Einstein-Rosen, care se găsesc în apropierea găurilor negre cosmice şi care fac legătura între două puncte foarte îndepărtate, un fel de scurtătură. Acestea sînt ca nişte tunele, avînd capetele în diverse zone din cosmos prin care informaţia poate fi transmisă în afara legilor spaţiului şi timpului. ADN-ul atrage astfel de informaţii din macrocosmos şi le transmite conştiinţei noastre. Este ca un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil să recepţioneze mai multe posturi diferite, în funcţie de frecvenţa pe care acestea emit. Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient într-o stare de relaxare profundă. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstrucţionează acest proces şi informaţiile primite sînt distorsionate şi inutile. Natura foloseşte acest fel de hipercomunicaţie de milioane de ani. Omul modern cunoaşte doar o mică parte, sub numele de intuiţie.
Un exemplu din natură: într-un muşuroi de furnici, dacă regina este separată spaţial de colonie, furnicile continuă să construiască muşuroiul conform planului iniţial. Dacă însă regina este omorîtă, întreaga activitate din colonie se opreşte. Nici o furnică nu ştie ce să mai facă. Se pare că regina transmite furnicilor ce şi cum sa facă, prin intermediul conştiinţei de grup, iar furnicile o ascultă orbeşte, ca şi cum nu ar avea conştiinţă proprie. Omul experimentează acest fel de hipercomunicare atunci cînd are o intuiţie sau o inspiraţie. Timp de mai multe zeci de luni, un bărbat de 42 de ani visa noaptea că este conectat la un sistem de informaţii de tip CD-ROM. În acest mod, cunoştinţe verificabile, din domenii foarte diverse, i-au fost transmise, iar el le verifica dimineaţa. O adevărată cascadă de informaţii – ca o enciclopedie! Marea majoritate a lor erau din afara sferei sale personale de cunoaştere şi atingeau detalii tehnice despre care el nu ştia nimic.
Efectul de ADN fantomă
Acest fel de hipercomunicare generează efecte spectaculoase, atît în ADN, cît şi în fiinţa umană. Cercetătorii ruşi au iradiat o mostră de ADN cu lumină laser, iar pe ecranul aparatului a apărut modelul de undă care era de aşteptat. Atunci cînd ei au scos mostră de ADN, forma de undă nu a dispărut, ci a continuat să existe! Mai multe experimente de acest fel au arătat că forma de undă este totuşi generată de mostra îndepărtată, al cărei cîmp energetic rămîne. Acest efect a fost numit efectul "ADN fantomă". "Găuri de vierme" microscopice
Se afirmă că energia din afara spaţiului şi timpului obişnuit continuă să "curgă" prin "găurile de vierme" activate, chiar şi după ce ADN-ul este îndepărtat din experiment. Efectul secundar observat este acela că şi în jurul fiinţelor umane capabile de hipercomunicare s-au detectat astfel de cîmpuri electromagnetice inexplicabile. Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot să înceteze să funcţioneze timp de cîteva ore. Pe măsură ce cîmpul electromagnetic începe să dispară, aceste dispozitive revin la o funcţionare normală. Mulţi vinedecători şi terapeuţi cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cît atmosfera este mai încărcată, iar energia este mai mare, cu atît şansele ca aparatul de înregistrat să se oprească devin mai mari. Iar butonarea aparatului nu-l va repune în funcţiune decît după cîteva ore, timp în care energia a dispărut. În cartea "Vernetzte Intelligenz" (Inteligenţa Conectată), Grazyna Gosar şi Franz Bludorf explică aceste fenomene foarte clar şi precis. Ei citează surse care afirmă că, în trecut, umanitatea era conectată foarte strîns, la fel ca şi celelalte forme de viaţă, la conştiinţa de grup şi acţiona ca un grup. Însă, pentru a experimenta şi modul individual de conştiinţă, oamenii au trebuit să uite de hipercomunicare, aproape în totalitate.
Conştiinţa de grup superioară
În acest moment, la nivel de umanitate, conştiinţa individuală este relativ stabilă şi se poate creea o nouă formă de conştiinţă de grup, cu adevărat superioară, în care putem să avem acces la întreaga informaţie, prin intermediul rezonatorului biologic prezent în fiecare celulă din corpul nostru – ADN-ul – fără să fim forţaţi sau manipulaţi de la distanţă în ceea ce priveşte informaţia în sine. Ca şi în Internet, ADN-ul nostru poate să transmită propriile informaţii în această vastă reţea care este VIAŢA, poate să primească informaţii din această reţea şi poate să stabilească contacte directe cu alţi participanţi din reţea.
Vindecările miraculoase de la distanţă, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu uşurinţă şi în mod natural. Unele animale de casă cunosc dinainte cînd se vor întoarce acasă stăpînii lor. Acest lucru poate fi interpretat prin prisma hipercomunicării şi a conştiinţei de grup. Orice conştiinţă colectivă nu poate fi folosită la nesfîrşit fără o conştiinţă individuală. Altfel, ne-am întoarce la o stare primitivă, în care instinctul de turmă ar putea fi extrem de uşor de manipulat.
Hipercomunicarea în acest moment înseamnă ceva cu totul diferit: cercetătorii spun că, dacă oamenii (care dispun de o conştiinţă individuală) îşi vor regăsi accesul la conştiinţa de grup, vor avea atunci puteri de creaţie supraumane cu care vor putea să modeleze întreaga viaţă de pe planetă. Cert este că umanitatea se îndreaptă evident spre o astfel de conştiinţă de grup superioară. Se estimează ca 50 la sută dintre copiii care se nasc acum vor avea mari probleme la şcoală. Ei sînt cunoscuţi sub numele de "copii indigo" datorită aurei lor de această culoare, care indică o înaltă conştiinţă şi o puritate exemplară.
În acelaşi timp, se nasc din ce în ce mai mulţi copii cu puteri de clarviziune (conform cărţii "Copii indigo din China", de Paul Dong). Aceşti copii ne învaţă pe noi, adulţii, ce înseamnă conştiinţa de grup superioară, prin exemplul personal. De exemplu, clima nu poate fi influenţată de un singur om, de regulă. Însă poate fi influenţată de o conştiinţă de grup – nimic nou pentru triburile care aduc ploaia prin dansurile lor.
Vremea este puternic influenţată de frecvenţele proprii de rezonanţă ale Pămîntului, aşa-numitele frecvenţe Schumann. Dar acestea sînt exact aceleaşi frecvenţe care sînt produse în creierul nostru, iar atunci cînd mai mulţi oameni acţionează în sincronicitate, la unison, se formează un efect similar luminii laser – acela de manifestare "în aceeaşi fază". Astfel se explică, în termeni ştiinţifici, cum se poate influenţa vremea!
Cercetătorii conştiinţei de grup au formulat teoria "Civilizaţiei de tip I". O umanitate care a trecut la stadiul conştiinţei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu şi nici lipsă de energie. Pentru că ar avea un control natural şi firesc asupra tuturor energiilor şi proceselor de pe întreaga planetă. Aceasta include şi un control asupra eventualelor catastrofe! O "Civilizaţie de tipul II" ar putea avea control asupra energiilor din întreaga ei galaxie.
Conştiinţa de grup superioară creează ordine
Şi acum, o adevărată "bombă": atunci cînd un număr foarte mare de oameni se concentrează asupra unui acelaşi scop (de exemplu un meci de fotbal, sărbătoarea Crăciunului sau alte evenimente similare ca anvergură), s-a demonstrat experimental că generatoarele de numere aleatoare încep să ofere numere ordonate, în loc de numere aleatoare. Cu alte cuvinte, o conştiinţă de grup superioară (ordonată) creează ordine în întreg mediul!
Experimente din mediul universitar au demonstrat că lumea fizică şi lumea mentală sînt conectate şi interdependente! Pentru mai multe detalii asupra rezultatelor proiectului, vizitaţi http://noosphere.princeton.edu/fristwall2.html.
ADN-ul este acum privit şi ca un superconductor organic ce funcţionează la temperatura normală a corpului, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesită temperaturi foarte joase, între -200 şi -400°C. Toate superconductoarele sînt capabile să stocheze lumină, şi deci, informaţie. Şi în acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate stoca şi transmite informaţie atît de bine.
În ceea ce priveşte aşa-numitele "găuri de vierme" (wormhole), acestea sînt, în mod normal, foarte instabile şi dispar în numai o fracţiune de secundă. În anumite condiţii, astfel de "găuri de vierme" se pot organiza de la sine, formînd zone de vid, în care, de exemplu, gravitaţia se poate transforma în electricitate. Astfel de zone de vid sînt ca nişte mingii radiante de gaz ionizat care dispun de o energie imensă.
Puterea conştiinţei
Există anumite zone din Rusia unde astfel de mingii radiante apar foarte des. Ruşii au început programe masive de cercetare care au condus la cîteva concluzii uimitoare. Foarte mulţi oameni cunosc aceste zone de vid sub forma unor mingii strălucitoare care apar pe cer. Privesc atent la ele şi se întreabă ce ar putea fi.
Odată am gîndit: "Salut! Dacă sînteţi OZN-uri, zburaţi în triunghi". Şi, dintr-o dată, sferele au format un triunghi. Cu altă ocazie, le-am spus ca să accelereze de la zero la viteza infinită, şi aşa au făcut. Evident, am crezut că sînt OZN-uri. Prietenoase, din moment ce au făcut ce le-am rugat eu, ca să-mi facă pe plac. Acum, ruşii au găsit în acele zone, unde apar sferele luminoase, că aceste mingii pot fi ghidate prin gînd. Pentru că s-au detectat frecvente foarte joase în jurul acestor sfere, frecvenţe similare cu cele produse de creierul nostru. Din cauza acestei similitudini, sferele reacţionează la gîndurile noastre! Trebuie să vă avertizez că nu este o idee prea bună să sari pe una dintre aceste mingi, care este aşezată pe sol. Pentru că energia pe care o deţine este aşa de mare încît ar putea să provoace mutaţii genetice... Sau ar putea să nu fie aşa de mare! Pentru că, spre exemplu, se ştie că mulţi învăţători spirituali produc astfel de sfere vizibile de energie atunci cînd se află în stări adînci de meditaţie, declanşînd astfel stări plăcute şi înălţătoare spiritual.
Este deja celebru cazul unui învăţător spiritual, care medita pe scaunul lui, iar cînd cineva a vrut să-l fotografieze, în poză nu se vedea decît un nor alb-strălucitor, ca o ceaţă. Pur şi simplu, acest fel de fenomene trebuie să fie în legătură cu gravitaţia şi anti-gravitaţia, cu acele "găuri de vierme" care sînt stabilizate prin gînd, şi cu hipercomunicaţia, adică o legatură cu energii din afara structurii noastre spaţio-temporale obişnuite. Generaţiile anterioare, care au avut astfel de experienţe de contact prin hipercomunicare şi sfere luminoase, le numeau experienţe cu îngeri. Deşi multe din aceste interacţiuni se crede că au fost doar transferuri de energie spirituală dinspre acele sfere înspre om, asta nu înseamnă ca nu există îngeri!
Ştiinţa oficială cunoaşte deja zone de pe această planetă cu anomalie gravitaţională (care contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Pînă acum, devierea gravitaţională era de sub 1 la sută din valoarea totală a cîmpului. Recent, s-au descoperit alte zone care au o anomalie gravitaţională de 3-4 la sută. Unul dintre aceste locuri este Rocca di Papa, la sud de Roma (pentru localizarea exactă, consultaţi cartea "Vernetzte Intelligenz"). Acolo, diverse obiecte de felurite forme, de la sfere pînă la autobuze (da, nu este greşeală tipografică), se înalţă spre cer. (Remus Tănase, preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Terapii Complementare din România – ANATECOR)
Un articol foarte interesant, aparut in evenimentul,
http://www.evenimentul.ro/articol/adn-ul-este-influentat-de-cuvinte.html

marți, 9 februarie 2010
ZODIAC CHINEZESC 2010
SOBOLANUL
In mod sigur, ritmul in care lucrurile care v-au interesat au evoluat in ultimele 12 luni nu a fost intotdeauna pe placul dvs., iar incetineala cu care s-au luat anumite decizii v-a exasperat adeseori, la fel ca si ideile unora dintre colaboratorii dvs. apropiati. Insa, daca va ganditi la ceea ce s-a petrecut anul trecut, o sa va dati seama ca n-a fost chiar atat de rau pentru dvs. sa parcurgeti drumul vietii cu frana de mana putin trasa, caci asa ati avut mai mult timp sa va pregatiti bine pentru ceea ce va asteapta in 2010. Noul regent al anului, tigrul de metal, avand constiinta de sine innascuta si fiind o persoana cu autoritatea in sange, va poate da acum puterea pentru a va materializa ideile si visele cele mai ambitioase. Alaturi de el puteti reusi tot ceea ce nu ati reusit alaturi de bivol, regentul anului trecut, care, desi v-a promis ca va spirijina demersurile, arareori s-a tinut de cuvant. Lucrurile nu se vor reglementa de la sine, ci va fi necesar sa va implicati destul de mult in evolutia lor, pentru a le indrepta din nou in directia cea buna ori de cate ori vor tinde sa devieze de la traseul pe care il considerati corect. Mai ales la serviciu va trebui sa depuneti eforturi deosebite pentru ca lucrurile sa nu scape de sub control. Tigrul de metal o sa va stimuleze creativitatea si, datorita lui, intuitia dvs. va functiona mai bine ca niciodata, astfel ca o sa fiti in stare sa preintampinati aparitia unor surprize neplacute si evenimentele nu vor putea sa va ia pe nepregatite. Aveti insa grija cum procedati cu oamenii importanti, care stiti ca au posibilitatea sa influenteze cu usurinta mersul lucrurilor, si incercati sa-i atrageti de partea dvs. si sa vi-i faceti, pe cat posibil, aliati. in orice caz, este foarte important sa nu vi-i faceti dusmani, fiindca atunci existenta dvs. s-ar putea complica mult. in dragoste si in relatiile cu ceilalti dati dovada de intelegere si adoptati o atitudine flexibila, caci, daca o sa incercati sa faceti pe seful, lumea o sa va ocoleasca. Este important sa nu lasati autoritatea tigrului sa va influenteze conduita de zi cu zi, mai ales in relatiile cu partenerul de viata si cu cei apropiati.
Secretul succesului: Bazati-va pe intuitie si puneti-va cat mai mult in valoare comunicativitatea.
BIVOLUL
Odata cu venirea la putere a noului regent, a tigrului de metal, simtiti ca uneori nu vi se mai acorda atata atentie ca si anul trecut si ca sfaturile dvs. sunt cateodata pur si simplu ignorate. Iar pentru vechile dvs. obiceiuri, tigrul o sa manifeste destul de putina intelegere, asa ca n-o sa aveti prea mare succes in fata lui cu argumente de felul „pana acum asa am procedat si n-au fost deloc probleme - totul a fost perfect“. Fiindca el este un tip inovativ prin definitie, ii place sa faca mereu schimbari pentru a imbunatati continuu lucrurile, iar planificarea riguroasa pe termen lung a activitatilor constituie pentru el un mod de lucru obisnuit, la care nu poate renunta, caci o considera una dintre cheile succesului. Asa ca anul 2010 nu va fi deloc foarte simplu pentru dvs. si o sa fiti nevoit sa faceti numeroase schimbari daca vreti sa va mearga bine. Disputele vor fi adesea inevitabile la locul de munca, oricat va veti stradui sa le preintampinati, deoarece foarte rar o sa gasiti un limbaj comun cu cei cu care o sa fiti nevoit sa colaborati, insa este important sa va pastrati calmul si nu va consumati prea multa energie in conflictele care vor aparea. Lasati-i pe sefii dvs. sa aiba ultimul cuvant in chestiunile care nu va afecteaza siguranta si evitati certurile cu ei, altfel o sa aveti probleme. Uneori este mai bine sa nu va puneti cu tigrul, cand acesta va ataca, ci sa bateti in retragere, chiar daca sunteti convins ca dreptatea este de partea dvs., deoarece o sa va fie imposibil sa va impuneti cu forta in fata lui punctele de vedere. Luptati insa fara menajamente cu oricine, atunci cand este vorba de idealurile dvs. si de cei dragi. in viata privata este obligatoriu sa dati dovada de tact si sa-i menajati pe cei dragi si pe partenerul dvs. de viata, daca aveti unul. Cateodata este mai bine sa lasati pe fiecare sa-si vada de treaba, sa nu va amestecati in afacerile nimanui si nici sa controlati tot ceea ce fac ei, chiar daca sunteti bine intentionat. In caz contrar, riscati sa-i sufocati cu grija pe care le-o purtati.
Secretul succesului: Fiti dispus, macar din cand in cand, sa mai si cedati, caci pe langa faptul ca o sa economisiti energie, o sa castigati si noi simpatii.
TIGRU
Anul bivolului a fost destul de obositor pentru tigru, caci acestuia nu-i sta in fire sa se deplaseze mereu discret, neobservat si sa accepte compromisuri. Totusi, din punct de vedere social, aceasta discretie, cu care a fost nevoit sa actioneze in ultimele luni, sigur nu i-a fost daunatoare, dimpotriva, ea l-a ajutat sa-si atraga numeroase simpatii si sa-si faca astfel noi prieteni si relatii. insa, cu ajutorul tigrului de metal, regentul anului 2010, el poate elimina din drumul sau toate obstacolele care il impiedica sa-si atinga scopurile. Este greu de anticipat daca vor exista sau nu incidente intre el si omonimul lui din metal, insa este confirmat de secole faptul ca tigrul este unul dintre putinele semne zodiacale din horoscopul chinezesc care nu se inteleg neaparat foarte bine cu cei care fac parte din neamul lui. Fiindca nu degeaba este considerat o persoana solitara, individualista, dar care stie foarte bine sa-si apere teritoriul propriu fara ajutorul nimanui. Anul tigrului de metal ii va asigura tigrului conditiile prin care sa-si poata materializa planurile si ambitiile, dar, pentru ca acest lucru sa se intample, este necesar ca el sa fie in stare sa delege competente si sa nu incerce sa controleze totul. Puteti obtine foarte multe rezultate pozitive in acest an, dar numai daca va planificati cu seriozitate lucrurile si actionati cu hotarare. Insa, odata ce ati obtinut ceea ce v-ati dorit, este recomandabil sa va dati la o parte si sa-i lasati si pe ceilalti sa-si atinga scopurile. in plan sentimental va faceti iluzii daca sperati sa cuceriti inimile persoanelor de sex opus adoptand strategii agresive. Pentru a avea succes in dragoste este necesar sa dati dovada in primul rand de diplomatie, de rabdare si de tact si sa nu incercati sa faceti pe grozavul, caci astfel in niciun caz n-o sa-i produceti o impresie favorabila persoanei pe care doriti s-o cuceriti. Iar cand este vorba de decizii importante pentru familia dvs., nu e cazul sa hotarati nimic de unul singur. Sfatuiti-va cu partenerul dvs. de viata si tineti cont de punctele lui de vedere.
Secretul succesului: Trebuie sa va fie clar de la inceput ceea ce urmariti de fapt sa obtineti si sa nu va bazati prea des pe aparitia unor conjuncturi favorabile.
IEPURELE
Tigrul, noul regent al anului, va netezeste calea si va ajuta sa va dezvoltati pe multiple planuri. In sfarsit, aveti parte de o perioada in care nu vi se mai pun obstacole in cale, iar dorintele dvs. nu mai sunt ignorate, asa cum s-a intamplat adeseori in ultimii ani. Tigrul incearca sa va convinga si va incurajeaza sa luati ceea ce vi se cuvine si sa nu mai asteptati sa va dea altii ceea ce cred ei ca meritati. intrebarea care se pune este insa: sunteti pregatit sa procedati astfel sau nu? Cel care este foarte preocupat in anul tigrului de metal sa instaureze armonia in relatiile dintre semenii sai, sa faca bine si sa multumeasca pe toata lumea, in mod sigur n-o sa poata sa-si duca la bun sfarsit proiectele, fiindca n-o sa aiba timp suficient pentru asa ceva. Spre deosebire de predecesorii lui, tigrul de metal o sa va transmita curajul sa aratati lumii cat de capabil sunteti si sa renuntati la modestie, fiindca trebuie sa constientizati, in sfarsit, valoarea pe care o aveti. Asadar, nu va subapreciati potentialul si fiti tot timpul ceea ce sunteti cu adevarat. In plan profesional, ca sa va mentineti eficienta ridicata, probabil ca va trebui sa va adaptati rapid modul de lucru la schimbarile care apar pe parcurs si care nu vor fi deloc putine. Este posibil sa fie necesare strategii si metode noi ca sa obtineti succesele pe care vi le doriti, sa va faceti relatii noi si importante sau sa intrati in gratiile persoanelor care stiti ca va pot ajuta sa va materializati planurile. Cand va implicati in afaceri, stabiliti de la inceput conditiile pentru care sunteti dispus sa investiti si daca acestea nu sunt indeplinite refuzati sa o faceti si n-o lasati pe mai tarziu, caci altfel s-ar putea sa aveti ulterior surprize neplacute. Asemeni tigrului, si iepurele apartine elementului lemn, astfel ca dorinta lui de evolutie si realizare in plan personal va fi satisfacuta cu certitudine in acest an. si in dragoste se prefigureaza vremuri cu mari impliniri si multiple reusite, marcate prin intelegere reciproca si idealuri comune cu perechea dvs.
Secretul succesului: Concentrati-va atentia exclusiv asupra intereselor si proiectelor proprii si nu va preocupati de treburile si interesele altora.
DRAGONUL
Ritmul lent in care vi s-a permis sa actionati in anul precedent, anul bivolului, apartine definitiv trecutului, insa asta nu inseamna ca acum sunteti obligat sa faceti totul foarte repede. Chiar daca noul regent al anului, tigrul, promite numeroase surprize, acestea nu vor avea neaparat un efect pozitiv asupra evolutiei vietii dvs. Asa ca cel mai bine este sa evitati, pe cat posibil, sa va asumati riscuri foarte mari si e de dorit sa dati dovada de prudenta in tot ceea ce intreprindeti. Aveti sanse mari sa va duceti la bun sfarsit proiectele incepute sau pe cele pe care aveti de gand sa le demarati in acest an si este foarte posibil sa devina realitate o idee secreta a carei materializare vi se pare acum imposibila. Stabiliti-va de la inceputul anului obiectivele si prioritatile si apoi treceti fara intarziere la treaba. Majoritatea lucrurilor vor trebui impulsionate si permanent supravegheate, astfel incat sa n-o ia intr-o directie gresita si sa va dea astfel planurile peste cap. In relatiile cu cei din jur, aratati-va disponibilitatea de a ajuta si a colabora, insa nu tineti neaparat sa multumiti pe toata lumea. Felul dumneavoastra deschis si sincer de a fi va atrage multa simpatie din partea celor cu care interactionati. In dragoste, sansele de reusita sunt in realitate mai mari decat ati crede, dar este obligatoriu sa renuntati la timiditate si sa fiti indraznet, insa in limitele bunului simt. Nu asteptati ca celalalt sa faca primul pas, fiindca altfel o sa stati in asteptare mult si bine si nu e deloc exclus ca acest lucru sa nu se intample niciodata si, vazand ca nu-l abordati, este posibil sa-si gaseasca pe altcineva. in chestiunile legate de bani, sub influenta regentului anului, o sa fiti adeseori tentat sa riscati mai mult decat ati facut-o pana acum, fiindca o sa aveti sentimentul ca totul se va termina cu bine si ca nu puteti pierde. Dar este mai sanatos sa va ganditi de doua ori inainte sa actionati ca sa nu regretati ulterior, dar si sa tineti cont de sfaturile pe care vi le dau cei care stiti sigur ca va vor binele.
Secretul succesului: tineti intotdeauna cont de ceea ce se intampla in jur si nu-i subestimati pe ceilalti.
SARPELE
Majoritatea serpilor s-au adaptat cu usurinta la schimbarile care au aparut pe parcurs in anul bivolului si tot astfel se va intampla si in 2010, cand tigrul e la putere. Asa se face ca nu va trebui sa-si modifice prea mult stilul de lucru si de actiune pentru a face fata cu succes situatiilor care vor aparea pe parcurs. insa acum, demersurile lor vor fi privite la inceput cu neincredere de cei din jur, apoi toata lumea isi va da seama ca ele sunt de buna credinta si ca urmaresc obtinerea unor rezultate care sa multumeasca pe toata lumea. incercati sa fiti sincer si corect cu semenii dvs., caci acest lucru este pe placul tigrului, mai ales ca nu aveti nimic de ascuns. Procedand astfel, o sa puteti conta pe mai mult sprijin din partea prietenilor si a colegilor atunci cand va aflati in dificultate. Evitati, totusi, sa aveti o atitudine prea autoritara fata de oamenii importanti si influenti, daca doriti ca existenta dvs. sa nu devina la un moment dat complicata. Caci daca acestia va iau in serios si se simt deranjati de comportamentul dvs., s-ar putea sa puna la cale intrigi. In anul tigrului o sa va fie mai greu decat pana acum sa va impuneti punctele de vedere cu forta, caci tigrul se straduieste foarte mult sa mentina situatia sub control si sa asigure o stare de echilibru si de buna intelegere. in schimb, o sa reusiti cu destula usurinta sa depasiti cu succes obstacolele care va ies in cale pe neasteptate. Sinceritatea este obligatorie si in dragoste, caci daca nu spuneti adevarul sau daca ascundeti anumite lucruri, mai devreme sau mai tarziu perechea dvs. tot le va descoperi si atunci o sa va fie greu sa-i dati explicatii pentru modul in care ati procedat asa. Nativii care sunt in cautarea unui nou partener de viata trebuie sa fie tot timpul relaxati, sa-si lase farmecul irezistibil sa actioneze si sa incerce sa-si cucereasca perechea cu educatia, bunul-simt si elocinta lor, si nu cu tot felul de laude de sine si cuvinte pompoase pe care s-ar putea ca acesta ori sa nu le inteleaga, ori sa le inteleaga gresit.
Secretul succesului: Nu va lasati intimidat de critici, ci percepeti-le ca pe un imbold pentru a deveni mai bun si mai eficient.
CALUL
Compromisurile pe care ati fost nevoit sa le faceti vor fi, in 2010, de domeniul trecutului, iar regentul anului, tigrul de metal, va va satisface dorinta de independenta si chiar este dispus sa va ajute la materializarea ideilor mai putin obisnuite. Iar daca va numarati printre cei care au facut fata cu succes problemelor si situatiilor din 2009, nu pregetati sa treceti la treaba cu toata energia. Va puteti dedica cu entuziasm atat serviciului, cat si vietii personale, caci in mod normal in acest an ar trebui sa va ramana suficient timp pentru a fi in stare sa va ocupati de aspectele vietii dvs. Straduiti-va sa mentineti un echilibru intre necesitatile proprii si cerintele pe care trebuie sa le indepliniti atat la locul de munca, cat si in societate. Cautati oameniputernici si cu relatii care sa fie dispusi sa va ajute sa va materializati planurile, fara sa va ceara in schimb lucruri imposibile. N-ar trebui sa va fie prea greu sa-i gasiti. Aveti grija, fiindca din cauza entuziasmului de care o sa fiti cuprins, dat fiind faptul ca lucrurile vor evolua peste asteptari, o sa aveti falsa impresie ca toate se vor putea rezolva deodata, ceea ce nu va fi cazul. Incercati sa va consumati eficient energia si inconjurati-va mereu de oameni motivati, fiindca doar acestia o sa fie dispusi sa va ajute sa va satisfaceti ambitiile. Anul 2010 poate constitui pentru dvs. un nou inceput, mai ales profesional, caci vi se vor oferi conditii foarte bune pentru a avansa in cariera si daca veti sti sa profitati de ele, o sa ajungeti departe. Avandu-l pe tigru alaturi, o sa fiti in stare sa dezvoltati strategii de succes, care va vor asigura un venit satisfacator si standardul de viata pe care vi-l doriti. Cei care au avut in ultimul timp ghinion in dragoste pot spera sa-si gaseasca perechea, fiindca tigrul va incerca sa aranjeze astfel lucrurile incat sa va iasa in cale destule persoane de sex opus singure si dornice sa formeze un cuplu cu dvs., asa ca o sa aveti de unde alege. Dati dovada de initiativa si sa nu asteptati ca celalalt sa faca primul pas, lucru care este valabil mai ales in cazul nativilor de sex feminin.
Secretul succesului: Savurati din plin tot ceea ce va ofera bun viata si incercati sa imbinati munca si distractiile.
CAPRA
Anul care tocmai a trecut nu a fost unul foarte grozav pentru capra, care, desi a obtinut destule realizari si succese, nu se poate declara multumita de felul in care au evoluat lucrurile in domeniile ei de interes. Acum, insa, bate vant de schimbare si depinde numai de dvs. daca o sa reusiti sau nu sa profitati asa cum trebuie de energiile care va sunt transmise de catre regentul anului, tigrul de metal. Si aceasta pentru ca printre prioritatile acestuia nu se afla consolidarea situatiei existente si nici pastrarea lucrurilor asa cum sunt ele, ci el vrea sa se extinda si sa cucereasca noi teritorii. Ceea ce inseamna pentru capra ca va trebui sa faca planificari si strategii cu bataie lunga, caci numai asa o sa reuseasca sa readuca pe fagasul lor normal treburile care deocamdata evolueaza in directii nedorite. Sunteti capabil sa faceti schimbarile care considerati ca se impun, fiindca in 2010 orice este posibil, dar pentru ca acest lucru sa se si intample este necesar sa aveti incredere in dvs. si in propriile posibilitati, care sunt mult mai mari decat le apreciati dvs. In orice caz, alaturi de tigru puteti pune bazele unui viitor fericit, in care dvs. sa stabiliti regulile. Totusi, daca in viata personala nu sunteti dispus sa preluati initiativa, puteti gasi fara probleme pe cineva dispus sa o faca sau macar sa va ajute sa tineti lucrurile sub control. insa atunci nu trebuie sa va mirati daca deciziile importante se vor lua peste capul dvs. si vi se va limita dreptul la cuvant si la opinie. Tigrul are o personalitate puternica pe care si-o manifesta si in prezenta dvs. si daca vede ca nu aveti niciun fel de reactie si nu va exprimati clar si precis dorintele, atunci el gandeste si ia masuri in locul dvs. din proprie initiativa si adesea va pune in fata faptului implinit. Iar acest lucru se poate reflecta mai ales in cuplu, facandu-va sa va simtiti neinteles sau gresit inteles de catre partenerul dvs. de viata, chiar daca acesta actioneaza cu cele mai bune intentii si stie exact si in orice moment ceea ce va doriti.
Secretul succesului: V-ati implicat destul pentru binele celorlalti. Acum a venit timpul sa va ganditi si la viitorul dumneavoastra.
MAIMUTA
Pentru unele maimute, perseverenta pe care bivolul a demonstrat-o in lunile precedente a fost un pic deranjanta si poate si dvs. ati simtit ca dorinta de actiune v-a fost uneori anihilata de influentele pe care acesta le-a exercitat asupra dvs. Din pacate, nici noul regent al anului, tigrul de metal, nu manifesta mai multa intelegere fata de copilariile maimutei. Insa, spre deosebire de predecesorul lui, acesta garanteaza ca va exista mai multa tensiune ca pana acum. Iar daca aceasta va avea efecte pozitive asupra conduitei dvs. sau nu, ramane de vazut. Faptul ca tigrul se afla in zodiacul chinezesc in opozitie cu zodia dvs., poate conduce la concluzia ca pe parcursul anului vor aparea unele iritari si chiar dispute intre dvs. si el. De aceea, ati face bine ca pentru a preveni asemenea situatii nedorite sa va controlati vocabularul si sa nu aveti limba prea ascutita. in plan profesional, este recomandabil sa nu promiteti nimanui lucruri pe care nu sunteti sigur ca le puteti face si este foarte important sa-i tratati cu respectul cuvenit atat pe sefii dvs., cat si pe partenerii de afaceri. Observatiile negandite le-ar putea lasa celorlalti impresia ca le puneti la indoiala competentele, asa ca aveti grija ce spuneti. In relatia cu partenerul de viata ati face bine sa dati dovada de rabdare si de receptivitate atunci cand discutati impreuna despre probleme importante si sa ajungeti repede la un numitor comun in ceea ce priveste solutionarea acestora, caci daca tot timpul o sa aveti ceva de obiectat si o sa va contraziceti cu el, atmosfera de acasa poate deveni la un moment dat exploziva. Iar intr-o astfel de situatie nu este exclus sa apara despartiri temporare sau chiar definitive. Si tigrul stie, la fel ca si bivolul, care va sunt prioritatile si nu incearca niciodata sa va impiedice sa vi le indepliniti. Iar daca acesta va constata ca va faceti treaba cu seriozitate, o sa va sprijine, fara sa va dati seama, in demersurile pe care le veti intreprinde si, in plus, o sa aiba grija sa va ramana suficient timp.
Secretul succesului: Nu numai disciplina, ci si discretia cu care actionati, o sa va ajute sa va atingeti mai repede si mai usor obiectivele.
COCOSUL
Cel care nu isi asuma riscuri prea mari si da dovada de prudenta poate recupera in urmatoarele luni energia pozitiva ramasa neconsumata de anul trecut si o poate utiliza cu succes in beneficiul propriu. Bivolul si cocosul au colaborat foarte bine pe toata durata lui 2009, chiar daca uneori n-au reusit sa valorifice la maximum oportunitatile de care au beneficiat. Totusi, in 2010, anul tigrului, este posibil ca unii cocosi sa obtina mai multe decat in anul in care vor detine regenta. increderea in fortele proprii, stiinta de a-si valorifica cunostintele si abilitatile si felul in care se completeaza reciproc fac ca aceste doua zodii sa formeze impreuna o echipa redutabila, astfel incat rezultatele colaborarii lor nu pot sa fie decat foarte bune. Noul regent al anului mareste capacitatea de rezistenta la efort a cocosului si il ajuta pe acesta sa-si scoata in evidenta calitatile si sa le valorifice la maximum, ceea ce-i va asigura prosperitatea si, implicit, un nivel ridicat de trai. Singura conditie este sa-i lase si pe altii sa traiasca bine si sa le recunoasca drepturile. in plan profesional vor exista, la fel ca si in anul bivolului, destule oportunitati de promovare si de afirmare, insa spre deosebire de anul trecut vi se cere sa veniti cu idei si solutii noi, ceea ce nu e sigur ca va este pe plac. Oricum, daca va puneti putin mintea la contributie, este aproape imposibil sa nu gasiti solutii, indiferent de natura problemelor cu care va confruntati. In raporturile pe care le aveti cu partenerul de viata si cu familia, incercati sa nu le impuneti acestora reguli care dvs. nu v-ar conveni sau pe care nu sunteti in stare sa le respectati. Tineti cont de parerile lor, chiar daca sunteti convins ca dvs. stiti cel mai bine ce aveti de facut. Iar celor tineri dati-le sentimentul ca aveti incredere in ei si nu-i marginalizati. Sub influenta pozitiva a tigrului ajungeti sa cunoasteti multi oameni si sa va faceti relatii importante, dar veniti in contact si cu persoane de sex opus cu care puteti avea pe parcurs o relaxie de scurta sau de lunga durata.
Secretul succesului: increderea in fortele proprii va ajuta sa atingeti cele mai ambitioase obiective, dar e bine sa tineti cont si de sfaturile celor care stiti ca va vor binele.
CAINELE
Probabil ca majoritatea cainilor s-au simtit in siguranta in 2009, atunci cand l-au avut alaturi, ca regent al anului, pe bivol. Drumurile traditionale au fost parcurse fara dificultate si nimeni nu s-a simtit provocat sau in pericol si nici n-a fost obligat sa faca schimbari radicale pe parcurs. Astfel ca si-au putut permite sa procedeze si in continuare asa cum au procedat pana acum. In 2010, avandu-l alaturi pe tigru, cainelui n-o sa-i fie deloc greu sa se adapteze la noile conditii care vor exista. Iar ca sa nu fie prea tare deranjati de schimbarile ce se vor produce, mai devreme sau mai tarziu, tigrul le va trimite, pentru a le tine companie, oameni intelegatori si motivati, care ii vor si sprijini nu numai moral, ci si practic. in sfarsit, o sa va puteti dedica cu adevarat lucrurilor importante din viata dvs. si o sa va puteti cladi viitorul asa cum vi-l doriti de mult timp. In plan profesional, numerosi caini vor fi in sfarsit rasplatiti pentru loialitatea si actiunile lor. Anul 2010 este un moment prielnic pentru ca dvs. sa avansati in cariera si daca pentru acest lucru este nevoie de o schimbare, nu ezitati s-o faceti, fiindca tigrul va avea grija ca lucrurile sa ramana si in continuare sub controlul dvs. Nu lasati nimic sa evolueze la voia intamplarii si nu va asumati riscuri inutile. in dragoste sunt, de asemenea, de asteptat vremuri placute. Cel care convietuieste deja alaturi de un partener are posibilitatea sa-si consolideze relatia prin activitati efectuate impreuna cu el. Important este insa sa aveti incredere in sentimentele dvs., sa priviti impreuna in aceeasi directie si sa va stabiliti obiective realiste pentru acest an. Nativilor care mai sunt inca in cautarea jumatatii lor le este recomandat sa se avante, macar din cand in cand, si pe terenuri necunoscute si sa incerce sa le exploreze cat mai bine. Iar curajul sicuriozitatea innascuta ale tigrului i-ar putea ajuta sa efectueze demersurile corecte pentru a-si gasi perechea la care viseaza, intr-un timp cat mai scurt.
Secretul succesului: Drumurile catre obiectivele propuse sunt libere si depinde doar de dvs. cand ajungeti la ele. Trebuie doar sa aveti initiativa si sa actionati rapid si precis.
PORCUL
Daca in 2009 ati actionat cu prudenta atunci cand a fost vorba de afaceri si investitii si v-ati asumat doar riscuri calculate, probabil ca pierderile financiare pe care le-ati suferit au fost minime sau inexistente, astfel ca situatia dvs. financiara este multumitoare. In 2010 nu sunt de asteptat castiguri financiare importante, insa daca sunteti harnic si dati dovada de seriozitate in tot ceea ce intreprindeti, probabil ca o sa faceti mai multi bani decat altii care s-ar afla in aceleasi conditii. Schimbarile vor fi rare, iar daca acest lucru este sau nu in avantajul dvs. depinde doar cum va organizati viata si activitatile. Porcul este capabil sa valorifice la maximum oportunitatile care apar la un moment dat. si chiar daca sunteti uneori nevoit sa va limitati cheltuielile, nu e recomandabil sa refuzati sa va asumati responsabilitati. In anul dominatiei tigrului nu este o idee tocmai buna sa aveti conflicte cu sefii dvs., chiar daca acestia va cauta destul de des nod in papura si va simtiti dator sa ripostati si sa-i puneti la punct. Sa nu le dati motive sa va critice si sa actionati asa cum va recomanda, chiar daca aveti idei si solutii mai bune. Daca va tenteaza sa va schimbati locul de munca, sa aveti informatii cat mai precise despre pozitia pe care o vizati si sa nu va lasati amagit de promisiunile care vi se vor face de catre cei care incearca sa va angajeze. Printr-o planificare riguroasa a activitatilor, in anul tigrului va puteti pregati terenul pentru 2010, cel al iepurelui, in care posibilitatile de afirmare vor fi mai mari. Nu intrati in panica daca in 2010 asteptarile si sperantele dvs. nu se vor confirma si lucrurile nu vor evolua asa cum sperati sau cum vi se promite. si in familie si in relatia cu partenerul vor avea loc discutii aprinse, punandu-se adesea problema cine are ultimul cuvant. Ganditi-va daca merita sa va certati cu ceilalti pe aceasta tema. Probabil ca o sa ajungeti adesea la concluzia ca este mai bine sa-i lasati pe ei sa-si impuna punctele de vedere, fiindca cel putin asa nu vor aparea tensiuni si certuri inutile.
Secretul succesului: Fiti atent la tot ceea ce se intampla in jur si nu actionati niciodata la intamplare. Faceti totul planificat si nu pierdeti din vedere detaliile.
luni, 8 februarie 2010
HOROSCOP EUROPEAN 2010
HOROSCOP BERBEC
Caracter: eu sunt
Numar planetar: 9
Ziua: marti
Metal: fierul
Element: focul
Numar zodiacal: 13
Temperament: coleric
Planeta dominanta: Marte
Miracolul se petrece in inima dvs. Soarele se afla deasupra noului an si impreuna cu celelalte stele determina o schimbare miraculoasa: in inima dvs. se trezeste un sentiment de incredere, fata de lume, de oameni si de propria persoana, pe care cu siguranta nu l-ati mai avut pana acum. Iar una dintre consecintele cele mai favorabile va fi ca o sa traiti dragostea si sexul cu mai mare profunzime si senzualitate, iar la locul de munca o sa obtineti rezultate mai bune decat pana acum. Poate ca acest lucru se intampla fiindca v-ati nascut la inceputul primaverii. In orice caz, pe durata intregii dvs. vieti, o sa fiti insotit de senzatia ca in fata dvs. se afla mereu ceva nou si emotionant. Sunteti vesel si sigur pe dvs., aveti o alura de invingator si totusi va manifestati normal si in limitele bunului simt. in privinta previziunilor astrologice pentru noul an, care se refera la persoana dvs., trei planete au un rol determinant: Soarele, Saturn si Jupiter. Soarele este regentul anului si, avand in vedere ca acesta seamana din punct de vedere al naturii sale cu zodia dvs., aveti din start cateva atu-uri. In acest an castiga cine este extrovertit, direct, dinamic, iar dvs. chiar asa sunteti, astfel ca o sa ajungeti fara probleme sa ocupati locuri fruntase in majoritatea domeniilor in care sunteti implicat sau care va intereseaza. Saturn are grija ca relatiile dvs. sa devina sigure si de incredere, iar cadoul pe care vi-l face Jupiter consta din lucruri aparent marunte, cum ar fi gasirea unui loc liber de parcare sau cumpararea la pret de chilipir a unui obiect pe care vi-l doriti foarte mult, dar nu e exclus nici un castig substantial la vreo extragere loto. Jupiter, aceasta minunata planeta, intra in zodia dvs. pe 6 iunie si zaboveste aici pana in 8 septembrie. Acestea sunt lunile dvs. cele mai bune, caci atunci totul va fi mai frumos - dragostea, succesele si vacantele dvs. insa nu trebuie sa ramaneti cu impresia ca doar in aceste 3 luni de vara o sa va mearga bine, caci Soarele, in calitate de regent al anului, o sa aiba grija sa fiti fericit aproape tot timpul anului. Veti simti influentele lui favorabile intr-un mod extrem de placut deja incepand de la finele lunii ianuarie. Comunicati mai bine cu partenerul de viata si va simtiti fericit si confortabil cand sunteti impreuna cu el. Cei singuri isi dau seama ca viata lor devine mai interesanta si ca sunt sanse mari ca nu peste mult timp sa-si gaseasca perechea. Influenta Soarelui se mentine pe toata perioada anului, uneori se manifesta mai puternic, iar alteori este mai slaba. Insa in primele trei luni ale anului si apoi dupa 20 iulie, Saturn se amesteca in viata dvs. sentimentala. El se gaseste exact in opozitie cu zodia dvs. si aduce bucurii, dar si obligatii. Printre bucurii se numara faptul ca relatiile existente devin mai sigure, mai de incredere, mai firesti. Obligatiile pe care le aduce Saturn cu el inseamna ca cei singuri devin mai exigenti cu ei insisi si mai seriosi. Nu mai este destul sa petreaca o seara agreabila sau o noapte pasionala alaturi de cineva si apoi sa se desparta de el si fiecare sa mearga pe drumul lui. Va doriti pe cineva care sa fie dispus sa imparta cu dvs. bucuriile si necazurile vietii, nu numai asternutul, din cand in cand. Iar imaginea partenerului dvs. ideal se schimba, caci constatati deodata ca oamenii care nu va impresioneaza la prima vedere, ulterior va dovedesc ca sunt inzestrati cu acele calitati pe care le cautati. Perioada cea mai buna pentru dragoste incepe atunci cand Jupiter ajunge in zodia dvs., adica in 6 iunie. Soarele va confera pe toata durata anului multa forta si putere de convingere, si aceste lucruri va sunt suficiente pentru a face o figura frumoasa in 2010. Insa pentru Saturn, Jupiter si Pluto, acest lucru este inca foarte putin. Sunteti convins ca vremea dvs. a venit, in sfarsit, si ca este momentul sa iesiti din adapost. si aceasta pentru ca sunteti in stare de mult mai multe lucruri si sunteti mai bun decat multi altii. Voci interioare de acest fel auziti deja de mult timp, insa au existat mereu si alte voci care v-au spus ca mai dureaza pana o sa vina si vremea dvs. Iar odata cu anul 2010 vremea dvs. a venit. Totul se schimba, devine mai bun, mai favorabil pentru dvs. Cea mai importanta este planeta Pluto. Ea se afla in Capricorn, adica in casa succesului dvs. sau a carierei, ceea ce dezvaluie faptul ca va puneti la bataie toata stiinta si marea experienta, astfel ca reusiti sa faceti ca visul dvs. sa devina realitate. Cvartetul format din Soare, Saturn, Jupiter si Pluto ofera oportunitati de afirmare pentru femeile care dupa nastere doresc sa-si reia activitatea profesionala. Tot el ii ajuta pe Berbecii care si-au pierdut locul de munca sa-si gaseasca ceva de lucru, dar si pe cei care se gandesc sa desfasoare activitati independente. Pluto va slabeste imunitatea si trebuie sa va feriti de virusii racelii si de substantele care provoaca alergii. In general, este important sa va oxigenati organismul cat puteti de mult si de des: faceti alergari, mergeti des la plimbare, faceti gimnastica dimineata si seara macar 5 minute cu fereastra deschisa si aveti grija sa fiti tot timpul intr-o forma fizica buna. Pentru Berbeci, tratamentele la cap si ceafa sunt binevenite, mai ales in cazul migrenelor si al afectiunilor la urechi sau la ochi.
Culoarea norocoasa: Portocaliul si galbenul sunt culorile Soarelui: ele va dau putere.
Numere norocoase: 5, 15, 25, 35, 45 si 46. Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Rubinul va intareste vointa, dar nu va face sa deveniti egoist.
Mantra: in sufletul dvs. arde Soarele si se transforma in bunatate sufleteasca.
HOROSCOP TAUR
Caracter: eu am
Numar planetar: 6
Ziua: vineri
Metal: cuprul
Element: pamant
Numar zodiacal: 14
Temperament: melancolic
Planeta dominanta: Venus
Anul soarelui aduce iubire, succese si fericire. Anul 2010 trezeste in dvs. dorinta de a va bucura din plin de placerile vietii si chiar o sa reusiti acest lucru, iar ceea ce se va intampla o sa va faca sa fiti satisfacut si fericit. Sunteti un om multumit prin structura dvs. si va bucurati de orice placere sau favoare care vi se face, iar capacitatea dvs. de a obtine maximum posibil dintr-o situatie data este remarcabila. Siguranta este pentru dvs. foarte importanta, iar stresul si schimbarile le tolerati cu foarte multa greutate. Anul Soarelui face sa iasa la suprafata cele mai bune calitati ale dvs., printre ele aflandu-se capacitatea de a iubi, tenacitatea si simtul practic. Saturn si Pluto se afla in trigonul favorabil, ceea ce va confera aripi nevazute, astfel ca dupa vijelie aterizati singur si in siguranta pe pamant. Jupiter se gaseste in sextilul favorabil in cea mai mare parte a anului si va transmite putere, astfel ca va miscati mai mult, ramaneti mereu in forma si sunteti mai bine protejat impotriva bolilor. Sunteti si o persoana comoda si puteti ramane asa atata timp cat va puteti permite acest lux fara sa deranjati pe cineva. Totusi, trebuie sa aveti in vedere faptul ca Soarele apreciaza persoanele cu initiativa si daca vreti sa-i fiti pe plac uneori trebuie sa va automotivati si sa abandonati comoditatea, ca sa treceti cat mai repede la actiune. Aveti realmente sanse mari sa promovati in plan profesional si in plan personal sa deveniti fericit si multumit. Imaginati-va ca va aflati intr-o zi calduroasa de vara pe malul unui lac sau al unei mari, iar Soarele va incalzeste pielea. In jurul dvs. sunt oameni prietenosi si va simtiti extraordinar de bine, iar caldura ii face bine sufletului dvs. Alaturi se afla partenerul dvs. de viata pe care-l tineti de mana si simtiti amandoi cum va trec fiorii dragostei. Sunteti fericit... Exact asa se vor petrece lucrurile si in acest an. insa nici macar nu este necesar sa fiti pe malul unui lac sau al unei mari. si nici nu trebuie sa arda Soarele. Doar simplul fapt ca Soarele guverneaza acest an va transmite un sentiment agreabil, va face fericit, trezeste in dvs. senzualitatea. Si, desigur, ca un astfel de om, care emana atata dorinta de viata, atrage fara dificultate atentia persoanelor de sex opus asupra lui. Daca sunteti singur, o sa constatati cu surprindere in acest an ca numeroase persoane de sex opus se bat ca sa fie remarcate de dvs. si sa va castige simpatia. si majoritatea dintre ele vor dori sa se afle tot timpul in preajma dvs. si chiar sa se incuie intr-o camera impreuna cu dvs. si sa faca dragoste. Cerul va poate oferi chiar mai mult de-atat: din ianuarie pana inclusiv in mai si apoi incepand din septembrie, Jupiter se va afla in-tr-un sextil favorabil. El va aduce in preajma dvs. doar acei oameni cu care va potriviti. Saturn stationeaza multe luni intr-un trigon favorabil si are grija ca relatiile dvs. sa nu devina doar unele pasagere, de cateva zile. Iar Pluto, planeta pasiunii, ocupa, de asemenea, o pozitie extrem de favorabila pentr dvs., ceea ce va face sa traiti experiente pe taramul iubirii asa cum n-ati mai trait vreodata. Poate va intrebati cum evolueaza lucrurile in cazul Taurilor care au un partener. Raspunsul este ca evolueaza minunat. insa exista si un „daca“, respectiv, daca relatia sau casnicia functioneaza bine, va fi vorba de bucurie si placere; insa daca ea nu mai functioneaza, dar mai sunteti impreuna doar din comoditate sau de ochii lumii, in 2010 se va produce in mod sigur separarea sau divortul. si asta fiindca meritati ceva mai bun. Iar asa ceva chiar o sa gasiti in anul Soarelui, chiar fara sa fie necesar sa cautati prea mult. Asa ca nu mai incercati sa mentineti o relatie care va produce numai suparari sau va plictiseste, ci separati-va, insa pe cale amiabila, si astfel o sa fie bine nu numai pentru dvs., ci si pentru fostul dvs. partener de viata. Si probabil ca o sa ramaneti prieteni. Perioadele cele mai bune ale anului sunt cele cuprinse intre 1 ianuarie si 1 iunie, respectiv din 9 septembrie pana pe 31 decembrie, de aceea este bine ca toate actiunile importante sa le pozitionati in interiorul intervalelor de timp mentionate. Acest lucru este valabil si pentru realizarea celui mai mare vis al Taurului, acela de a avea o locuinta proprie. Astrele va sfatuiesc sa semnati contractul de cumparare in a doua jumatate a lunii septembrie. La locul de munca sunteti in stare sa realizati multe lucruri remarcabile actionand de unul singur, insa este mult mai convenabil sa va faceti treaba in echipa, fiindca asa rezultatele vor fi ceva mai bune si in mod sigur n-o sa fie necesar sa depuneti un efort atat de mare pentru a rezolva sarcinile care vi se dau. De asemenea, este de dorit sa faceti mai multa miscare decat in anul precedent, indiferent daca acest lucru se intampla intr-o sala de sport, pe terenul de tenis, pe pista unui stadion sau facand plimbari dese prin oras. Fiindca numai asa puteti sa va pastrati greutatea corporala in limite acceptabile, caci in acest an aveti tendinta sa mancati prea mult si este greu de crezut ca apetitul dvs. alimentar va scadea tocmai intr-un an guvernat de Soare. Mai ales ca este clar ca n-o sa fiti dispus sa tineti niciun fel regim ca sa slabiti, chiar daca o sa vi-l recomande nutritionistul sau medicul de familie.
Culoarea norocoasa: Verdele va uneste cu natura si cu pamantul si va amelioreaza situatia financiara.
Numere norocoase: 2, 12, 22, 32, 42 si 45. Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Smaraldul va mareste sensibilitatea si va a-para de grosolaniile oamenilor.
Mantra: Sunt bucuros ca anul este dominat de Soare, caci eu sunt un copil al acestuia.
HOROSCOP GEMENI
Caracter: eu gandesc
Numar planetar: 5
Ziua: miercuri
Metal: mercurul
Element: aerul
Numar zodiacal: 17
Temperament: sanguin
Planeta dominanta: Mercur
Cariera, dragoste – pretutindeni rasare soarele. Pana in iunie, Jupiter va daruieste multa energie. Munciti foarte mult si pentru asta sunteti rasplatit cu multi bani, iar situatia dvs. financiara se imbunatateste simtitor. insa nici in dragoste n-o duceti rau, fiindca Saturn aflat in Balanta va ajuta sa va dati seama cine ia lucrurile in serios. La toamna puteti sta linistit si confortabil si sa traiti din plin viata asa cum trebuie. In dvs. exista doua suflete - unul usor, aproape lipsit de greutate, care va lasa sa treceti prin viata fara probleme, si altul care pune totul sub semnul intrebarii, chiar si eul dvs. existential. si astfel viata devine interesanta si plina de provocari, fiindca mereu descoperiti ceva nou. insa este si un lucru enervant sa-ti pui tot timpul aceleasi intrebari chinuitoare. Anul 2010 este dominat de Soare si asta reprezinta o bucurie pentru latura dvs. luminoasa, care este pusa in evidenta atunci cand se intampla ceva: cand sunteti pe drumuri de dimineata pana seara, cand intalniti oameni in compania carora pierdeti notiunea timpului, cand va distrati, cand faceti dragoste sau cand iubiti. Cealalta latura a dvs. priveste mai degraba cu scepticism spre anul nou si se teme de lucrurile perfide si de capcane. insa daca veti face bilantul anului, cu plusurile si cu minusurile lui, acesta va iesi pozitiv suta la suta, fara niciun dubiu. Mai ales incepand din iunie beneficiati de o conjunctura favorabila, ca si cum ati primi un bilet gratuit sa va intalniti cu norocul in persoana. Caci Saturn si-a parasit pozitia defavorabila, iar Jupiter ocupa o pozitie remarcabila. Insa chiar si inainte de asta simtiti o forta noua, care vi se transmite de la Soare, regentul anului. Aveti raporturi foarte bune cu aceasta planeta, care hraneste latura dvs. luminoasa si aduce lumina in cealalta, cea intunecata, astfel ca din sufletul dvs. dispare orice amenintare. Desigur ca pentru dvs. si dragostea are doua fete: sunteti dependent de ea, suferiti atunci cand sunteti singur si va aflati in al noualea cer atunci cand iubiti si sunteti iubit. insa la fel de importante sunt pentru dvs. libertatea si independenta dvs. Conform invataturilor astrologice despre elemente, sunteti un semn de aer, compus dintr-o materie care stie sa apere de obraznicii, la care se adauga chiar si verighetele si juramintele de credinta. In 2010 vine Soarele si da tonul la actiune, iar totul devine mai puternic: dorinta de a face dragoste si a iubi, dar si teama ca nu cumva sa va ardeti frumoasele aripi poleite cu aur. Este oare aceasta o contradictie fara solutie? Iar la sfarsit ramane mereu un semn de intrebare. Putin din toate astea. Aceasta este karma cu care trebuie sa traiti. La fel de sigur este ca in 2010 o sa aveti parte de multe ore, zile si saptamani fericite, in care dragostea va fi pe placul dvs. Sa nu apara insa senzatia ca dvs., fiind din Gemeni, n-o sa fiti in stare sa mentineti pe termen lung o relatie sau un parteneriat, fiindca e un nonsens. Daca sunteti indragostit, nu va ganditi la nimic altceva in afara de persoana cu care sunteti impreuna. Iar dupa ce-a trecut luna de miere, va dati seama ca aveti nevoie de mai mult spatiu. Dar asta nu inseamna ca va puteti permite sa aveti relatii cu alta persoana. Ideea este ca nu suportati sa fiti tinut sub papuc. Trebuie sa aveti sentimentul ca sunteti liber si atunci n-o sa faceti nimic din ceea ce stiti ca i-ar putea provoca tristete si durere in suflet persoanei pe care o iubiti. Glumiti, flirtati, poate ca si petreceti din cand in cand o seara cu altcineva, insa doar atat, caci sunteti tot timpul constient unde va este locul si apoi va reintoarceti la partenerul dvs. ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. si chiar nu se intampla nimic, in afara de putina distractie nevinovata. insa exista si posibilitatea ca la un moment dat sa va indragostiti de altcineva si acest lucru sa constituie inceputul sfarsitului relatiei pe care o aveti. Puteti si cadea prada ambitiilor dvs. si seduce azi pe cineva, maine pe altcineva, insa mai devreme sau mai tarziu tot trebuie sa va decideti asupa persoanei cu care vreti sa fiti o perioada mai lunga de timp. Cea mai salbatica si totodata frumoasa perioada de iubire va fi atunci cand veti fi iradiat de Jupiter, iar asta se va intampla in lunile iunie, iulie si august. Cea mai buna perioada va fi pentru dvs. pe timpul verii, dupa ce Saturn se va fi retras si locul lui va fi deja ocupat de Jupiter. Avand Soarele regent si pe Jupiter insotitor, o sa inregistrati multe si mari succese, caci o sa aveti la dispozitie intreaga dvs. experienta, totalitatea talentelor cu care sunteti inzestrat, farmecul personal de care dispuneti. Asa ca daca aveti de gind sa demarati proiecte ambitioase in acest an, este bine s-o faceti cu precadere in cele trei luni estivale. Partea dvs. vulnerabila o constituie plamanii si prin ei pot patrunde in organism diferiti alergeni, care la randul lor declanseaza astm, iritatii ale pielii sau caderea parului. Daca observati aparitia unor astfel de simptome, trebuie sa descoperiti factorii care determina reactiile alergene si sa luati masurile care se impun. Iar daca stiti deja la ce fel de substante sunteti alergic, este recomandabil sa urmati, inca de la inceputul anului, tratamentul preventiv.
Culoarea norocoasa: Galbenul este culoarea Soarelui si va ajuta sa absorbiti din puterea lui.
Numere norocoase: 3, 13, 23, 33, 43 si 44. Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Citrinul (cuartul galben) va face independent de parerea altora.
Mantra: in sfarsit, va puteti transforma talentele in bani adevarati.
HOROSCOP RAC
Caracter: eu simt
Numar planetar: 2
Ziua: luni
Metal: argintul
Element: apa
Numar zodiacal: 18
Temperament: flegmatic
Planeta dominanta: Luna
Pasiti pe o noua scena a vietii. Cariera, copilul, casa - pe toate le puteti tine sub control multumita Soarelui, noul regent al anului. El face ca viata dvs. sa fie usoara si lipsita de complicatii. Insa, fiindca Pluto se afla intr-o pozitie opusa zodiei dvs., nu vor lipsi in nicio situatie provocarile adevarate. Iar Jupiter are grija sa fiti in stare sa l e faceti fata cu succes. Multe se vor schimba in viata dvs. si o sa vedeti multe lucruri cu alti ochi. Din punct de vedere astrologic, sunteti caracterizat ca fiind un om sensibil, intelegator, dragastos si perspicace. Caci din motive lesne de inteles stiti foarte bine sa va mascati atat slabiciunile, cat si partile vulnerabile. Important este insa sa va descurcati si sa supravietuiti intr-o lume care este dominata in principal de egoism si in care se actioneaza fara menajamente. Insa dvs. purtati o manta de vreme rea, ca un blindaj de tanc, care va asigura protectia si prin care rautatea lumii nu poate sa patrunda si astfel sa va pericliteze integritatea. Soarele guverneaza anul si va face viata usoara si vesela, determinand totodata oamenii sa interactioneze unii cu altii cu respect si a-mabilitate. Pentru nativii zodiei, viata devine foarte frumoasa si stiti cum v-o puteti face si mai frumoasa, iar despre plictiseala nici nu poate fi vorba in acest an. Pluto se afla in opozitie cu semnul dvs. zodiacal, ceea ce inseamna ca incepeti sa vedeti totul cu alti ochi. Anumite lucruri nu va mai plac si o sa incepeti sa faceti schimbarile pe care le considerati necesare si importante. si probabil ca va fi vorba, printre altele, si de infatisarea pe care o aveti, de freza si/sau de hainele pe care le purtati. insa si de anumite atitudini ale dvs., astfel incat veti dori sa va modificati si comportamentul. Probabil ca veti demara cateva schimbari si in locuinta dvs., dar nu este deloc exclus sa nu va mai placa acolo unde locuiti si sa incepeti sa va cautati o alta locuinta. De asemenea, la un moment dat, probabil ca o sa considerati ca munca dvs. nu este apreciata cum se cuvine de catre sefi si nu sunteti platit destul pentru ceea ce faceti, astfel ca o sa incepeti sa va cautati un serviciu unde abilitatile si competentele dvs. sa fie rasplatite financiar asa cum se cuvine. Nu se poate spune ca toate acestea vor conduce imediat si nemijlocit la o schimbare, insa ele pot fi inceputul ei. Fiindca Pluto va mai zabovi cativa ani intr-o pozitie opusa celei in care se afla zodia dvs. Dar nu trebuie sa va grabiti, fiindca aveti destul timp la dispozitie pentru a face modificarile pe care le considerati necesare. si atitudinea dvs. fata de iubire va suferi modificari nu numai in decursul acestui an, dar si al celor care vor urma. Cum anume poate influenta Pluto iubirea dvs.? Simplu, va face ca aceasta sa fie mai profunda, mai intensa, totala. Veti dori sa traiti din plin senzatia ca va pierdeti pamantul de sub picioare, sa fiti pasional pana in adancul sufletului dvs. O sa cautati o calitate superioara in planul erotismului si al sexualitatii. Pluto determina insa si ceva care ar putea sa va sperie putin, si anume sa invatati ca uneori trebuie sa mai si cedati - lucru care va fi printre exercitiile cu care o sa va descurcati destul de greu. Fiindca mereu ceea ce iubiti si conteaza pentru dvs., percepeti ca fiind prelungirea dvs. in spatiu. Iar a-i da drumul este ca si cum ati taia-o si ati pierde-o definitiv. Intr-o anumita masura chiar este asa. Pluto contine si „efemeritatea“, dar in acelasi timp si „renasterea“. Daca va parasiti o perioada partenerul se poate intampla ca dupa un timp sa-i vedeti intr-o noua lumina, sa-i descoperiti calitati nebanuite. Renuntand definitiv la ima ginea pe care o aveti despre partenerul de vis, ii dati posibilitatea unui barbat adevarat sau unei femei adevarate sa intre in viata dvs. Chiar si cei singuri sunt exigenti, iar partenerul pe care-l cauta acestia trebuie sa fie neaparat devotat, profund, sincer, iar persoanele care nu corespund acestui profil si nici nu sunt dispuse sa fie asa n-au absolut nicio sansa sa devina perechea lor. Din fericire, va este dat sa intalniti o persoana de sex opus avand acest profil si o sa ramaneti impreuna cu ea. Daca este sa dam crezare astrelor, o sa incepeti in acest an o calatorie la sfarsitul careia o sa va aflati intr-o pozitie complet noua. Acest lucru se poate intampla chiar in anul urmator, insa si mai tarziu, dar maximum peste 15 ani, caci atata timp se afla Pluto in zodia dvs. In orice caz, trebuie sa fiti pregatit pentru schimbari si daca e posibil sa le initiati chiar dvs. si sa le duceti la bun sfarsit. Luati in calcul faptul ca o sa va confruntati cu destule situatii stresante si cu adversitati din partea celor din jur, mai ales in perioada ianuarie - sfarsitul lui martie si apoi din nou incepand din august, cand Saturn va adopta in perioadele respective o pozitie critica. Insa nu aveti de ce sa va temeti, caci sunteti deja obisnuit cu astfel de adversitati. Zona dvs. cu probleme o constituie aparatul digestiv. Spre binele dvs., Jupiter, planeta fericirii, va actiona, incepand inca din ianuarie, oferindu-va protectie, reducand stresul si transmitandu-va tot mereu bucurii si buna dispozitie. Sunteti foarte sensibil la prezenta diferitilor poluanti in aer din mediul inconjurator si ar fi bine sa iesiti macar in weekend la aer curat sa va curatati plamanii. Intariti-va aparatul respirator prin gimnastica, jogging sau fitness.
Culoarea norocoasa: Albastrul va conecteaza cu puterea apei si va daruieste pace.
Numere norocoase: 4, 14, 24, 34, 44 si 45 Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Aventurinul (cuartul verde) va da liniste si va apropie de familie.
Mantra: imi fac din Soare un prieten si ma gandesc mereu cu recunostinta la el.
HOROSCOP LEU
Caracter: eu vreau
Numar planetar: 1
Ziua: duminica
Metal: aurul
Element: focul
Numar zodiacal: 19
Temperament: coleric
Planeta dominanta: Soarele
Este anul dvs. Puteti obtine tot ce va doriti. intotdeauna cand anul este guvernat de Soare, ca si acum, este vorba de un an al Leului. Iar zodia dvs. este avantajata de acest lucru si primeste in mod automat primul loc pe linia de start. Sunteti prietenos, responsabil, direct, energic, curajos, iar daca stiti si reusiti sa va puneti in valoare toate aceste atuuri, o sa ajungeti fara prea mare efort invingatorul anului. Daca este sa ne luam dupa stele, puteti privi plin de optimism spre anul care incepe. Totusi, trebuie sa fiti constient ca aroganta pe care o afisati este mai degraba daunatoare si din cauza ei o sa ajungeti sa va certati destul de des cu colegii si cu partenerii de afaceri. Mai ales in primele 6 luni, atunci cand Marte se afla in zodia dvs., este bine sa evitati sa fiti indolent si sa luati masuri radicale. in perioada iunie - august, Jupiter se va afla intr-o pozitie extrem de favorabila pentru dvs., astfel ca o sa va numarati printre favorizatii soartei. insa va trebui sa va luptati cu comoditatea care v-a cuprins, fiindca din cauza ei puteti irosi numeroase conjuncturi favorabile de care cu siguranta vor sti sa profite altii in locul dvs. Soarele trezeste in majoritatea zodiilor numeroase dorinte, dar cele mai multe vor fi cele ale Leului, caci el este copilul de suflet al Soarelui. Aduceti-va aminte de vremea in care ati fost in concediu si ati facut plaja undeva pe litoral sau intr-o statiune montana, poate chiar impreuna cu partenerul dvs. de viata. Ce sentimente vi se trezesc cand va revine in minte aceasta imagine? Exact aceleasi pe care o sa le aveti pe toata durata anului. Dupa cum s-a mai spus, si planeta Marte se afla in prima jumatate a anului in zodia dvs., iar ea este sinonima cu sexul, erotismul sau senzualitatea. Ce credeti ca o sa se intample in anul care va veni? O sa aveti parte de atata senzualitate cum n-ati avut de mult timp. Iar in iunie, dupa ce Marte pleaca mai departe, vine Jupiter si de prezenta lui este intotdeauna legata o intalnire karmica. Daca sunteti femeie, o sa intalniti aproape in mod sigur barbatul pe care il visati mereu, care o sa corespunda perfect chipului pe care-l aveti in mintea dvs. Iar daca sunteti barbat, atunci o sa faceti fericita femeia despre care credeati ca nici nu mai exista. Pentru cei singuri, situatia este mai buna decat pentru cei care sunt deja implicati intr-o relatie serioasa. si stiti de ce? Fiindca prin influenta puternica pe care o exercita Soarele, Marte si Jupiter, sunteti capabili sa descoperiti numeroase persoane atragatoare de sex opus, care merita sa fie iubite. Iar daca sunteti implicat intr-o relatie, despre care ati crezut pana acum ca este potrivita pentru dvs., anul 2010 va va scoate in cale pe cineva de care o sa va indragostiti fulgerator si chiar o sa va puneti problema daca nu merita chiar sa riscati o aventura cu ea. Numai de dvs. depinde daca faceti aceasta miscare sau nu, insa un lucru este sigur: o sa va fie greu sa va abtineti si daca n-o faceti, este doar fiindca actualul dvs. partener are destule sa va ofere si nu merita sa-l dezamagiti. Pentru nativii singuri, anul 2010 va fi ca un fel de arena imensa unde va veti intalni cu numeroase persoane de sex opus atragatoare si simpatice, cu care veti flirta si cu unele dintre ele veti petrece si cateva nopti fierbinti, insa partenerul la care visati o sa-l gasiti de-abia, probabil, in iulie sau in august. Iar dupa ce l-ati gasit, nimeni altcineva nu poate fi mai presus. Ceea ce puteti face, pentru a va spori sansele de a-l intalni cat mai curand pe cel ales, este sa iesiti cat mai des in oras si in societate si sa frecventati mai ales ace le locuri unde pot fi intalniti multi oameni, adica baruri, cafenele, magazine sau targuri. Insa cele mai potrivite locuri unde-l puteti gasi sunt, totusi, chefurile pe care le organizeaza prietenii, rudele sau colegii dvs. Profilul dvs. profesional pentru acest an arata foarte bine: motivat, ambitios, activ, corect, saritor, numeroase calitati de lider - asa ca peste tot unde o sa activati o sa primiti nota maxima cu felicitari. Cu exceptia capitolului „rabdare“, la care mai aveti serios de lucrat si unde este foarte posibil sa nu luati nici macar o nota de trecere daca cumva, prin absurd, sunteti nevoit sa dati examen. In prima jumatate a anului, adica atunci cand Marte zaboveste in zodia dvs., este necesar sa fiti disciplinat si sa demonstrati ca dispuneti de putere de convingere si de capacitate ridicata de negociere. Incercati sa va automotivati tot timpul si sa nu va dati batut, indiferent de problemele cu care va confruntati. Fiindca o sa le depasiti cu bine chiar daca o sa trebuiasca sa va luptati de unul singur cu ele. in acest an reusiti sa tineti sub control si eventualele afectiuni cronice de care suferiti, care mai mult ca sigur ca se vor ameliora simtitor, iar daca sunteti sanatos, probabil ca asa o sa si ramaneti in urmatoarele 12 luni. Totusi, puteti lupta cu succes impotriva comoditatii si a lenei care va cuprinde destul de des, facand exercitii fizice in fiecare dimineata, sau practicand un sport de cateva ori pe saptamana. Astfel de activitati va vor mentine tot timpul in forma si vor avea un efect benefic nu numai asupra tonusului dvs. muscular, ci si asupra celui nervos si vor contribui din plin la eliminarea stresului pe care l-ati acumulat in organism.
Culoarea norocoasa: Aurul va face si mai vesel, insa nu va lasa sa exagerati.
Numere norocoase: 1, 5, 6, 27, 28 si 45 Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Diamantul nu va lasa doar sa visati succesul, ci si sa-l obtineti.
Mantra: Cine va iubeste devine fericit, cel pe care-l iubiti este in cer. Dvs. aduceti fericirea.
HOROSCOP FECIOARA
Caracter: eu verific
Numar planetar: 5
Ziua: miercuri
Metal: mercurul
Element: pamant
Numar zodiacal: 2
Temperament: melancolic
Planeta dominanta: Mercur
La revedere, Saturn! Bun venit, fericire si iubire!
In sfarsit, a venit momentul in care Saturn va paraseste. Apar acum noi perspective la slujba, dar si in dragoste se arata sanse noi. Totul devine mai simplu. Chiar si dvs. suferiti o transformare interioara pozitiva si deveniti mai receptiv si mai flexibil si le dati astfel posibilitatea celor din jur sa cunoasca si laturile dvs. placute si vesele. in chestiunile legate de serviciu si de cariera, Pluto va este alaturi si va confera putere si constiinta de sine. Stiti exact ce vreti sa obtineti si chiar va atingeti obiectivele pe care vi le-ati propus. Nimeni nu este o persoana mai de incredere decat dvs. Aveti o inima de aur pe care o daruiti oamenilor care va plac. Puneti mare pret pe cariera dvs., insa sunteti si innebunit dupa dragoste si o viata de cuplu implinita, si uneori va permiteti anumite excese in acest sens. insa pe primul loc este munca si apoi distractia, iar aceasta ordine n-o schimbati pentru nimic in lume. in ultimii doi ani Saturn s-a aflat in zodia dvs. si acest lucru v-a determinat ca profesia sa fie mai importanta decat orice, desi ati facut eforturi mari sa nu va ganditi exclusiv la cariera si la tot ceea ce implica obtinerea succesului in ea. In 2010, influentele exercitate de Saturn asupra persoanei dvs. scad vertiginos pe zi ce trece, astfel ca pentru majoritatea nativilor el nu mai joaca niciun rol in acest an. De aceea, incercati sa fiti mai relaxat, mai iubitor, luati-va mai multe zile de vacanta. Locul lui Saturn este luat acum de catre Pluto, care se afla in trigon, adica intr-o pozitie care este in avantajul dvs. Iar Pluto va face sa deveniti puternic si trezeste in dvs. ambitii mari, care va ajuta sa obtineti, in sfarsit, ceea ce a hotarat karma dvs. Nu trebuie sa va temeti, fiindca n-o sa fiti pus in situatia sa va confruntati cu lumea pentru a putea sa demonstrati cat de grozav sunteti. Insa gasiti, in sfarsit, puterea sa faceti ca samanta care se afla in interiorul dvs. sa creasca astfel ca in final din ea sa rezulte un copac cu flori si cu fructe. In interiorul dvs. actioneaza o forta care va ajuta sa faceti fata lumii, sa o ajutati atunci cand se afla in pericol si sa va adaptati fara probleme la schimbarile care se produc. Oricum, misiunea dvs. este sa-i ajutati pe altii si sa aveti grija ca lumea sa evolueze in directia corecta si sunteti din prima clipa constient de acest lucru. Pluto trezeste in dvs. mai multa pasiune, lucru ce iese in evidenta atat din raporturile pe care le aveti cu cei din jur, cat si din modul in care va faceti treaba: de ce aveti grija, pe ce puneti mana, demersurile pe care le intreprindeti si toate astea le faceti cu toata forta dvs. fizica, psihica si sufleteasca. Este evident ca astfel obtineti succese mai numeroase si mai importante. A iubi fara Saturn si sub regenta Soarelui este ca o trezire in tara huzurelii. Iubirea se reaprinde in relatia cu partenerul si vi-l doriti tot timpul aproape, sa realizati impreuna cat mai multe lucruri, sunteti din nou dornic sa faceti dragoste cu el. Daca nu aveti o relatie stabila, atunci in afara de Soare joaca un rol important si Uranus, care se afla in casa de parteneriat a dvs. si determina astfel calitatea (si cantitatea) intalnirilor pe care urmeaza sa le aveti. Multumita lui Uranus, acestea sunt agitate, zgomotoase, excesive. Aceasta planeta garanteaza intalnirea cu parteneri neobisnuiti, cu persoane care va fac sa traiti alaturi de ele zile si mai ales nopti tumultuoase. insa cel mai grozav este faptul ca Jupiter, planeta fericirii si a norocului, stationeaza in casa dvs. de parteneriat din ianuarie si pana inclusiv in mai, si din septembrie pana la sfarsitul anului, ceea ce inseamna ca in acest an va iese cel putin o persoana in cale care o sa va faca extrem de fericit. Daca insa se intampla sa fiti singur, atunci o sa va indragostiti de cineva alaturi de care o sa traiti fericit pana la sfarsitul vietii. Iar daca sunteti implicat intr-o relatie, este posibil fie ca aceasta sa se consolideze, fie sa va parasiti partenerul, caci ati gasit pe cineva alaturi de care totul este mai frumos si functioneaza mai bine. Desigur ca Jupiter, impreuna cu Soarele - regentul anului - va poate ajuta foarte mult in cariera: astfel, seful dvs. va descoperi brusc cat de important sunteti pentru colectivul din care faceti parte si cate lucruri stiti sa faceti. Tot datorita lui Jupiter este posibil sa intalniti o persoana cu bani care sa investeasca in dvs. si datorita careia sa puteti urma stagii si cursuri de perfectionare profesionala in domeniul care activati sau care va intereseaza. in cel mai rau caz, o sa aveti parte de colegi grozavi si de contracte profitabile. Totusi, din cauza lui Uranus, care se afla pana in vara, ca si Jupiter, in casa dvs. parteneriala, puteti deveni superficial, naiv, bland, chiar orb. De aceea, cand aveti decizii importante de luat, este bine sa va consultati cu persoane care se pricep si care va pot gasi solutiile cele mai bune. Cu sanatatea n-o sa aveti probleme, asa ca o sa fiti in forma tot anul. insa daca, totusi, uneori nu va simtiti bine, cauzele sunt cu certitudine de natura alimentara, caci aveti obiceiul sa consumati des alimente care nu va fac bine. Scoateti-le din meniul zilnic. Fiti multumit ca organismul dvs. protesteaza imediat impotriva consumarii acestor alimente si nu dupa ani buni, cand ar putea fi prea tarziu.
Culoarea norocoasa: Verdele va leaga de pamant si va confera echilibru si siguranta.
Numere norocoase: 2, 12, 22, 26, 32 si 45. Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Agatul va confera incredere si va risipeste temerile si grijile.
Mantra: Sunteti ca un copac - cu radacinile infipte in pamant si coroana atingand cerul.
HOROSCOP BALANTA
Caracter: eu oscilez
Numar planetar: 6
Ziua: vineri
Metal: cuprul
Element: aerul
Numar zodiacal: 3
Temperament: sangvin
Planeta dominanta: Venus
Vreti mai multe? O sa le obtineti pe toate!
Odata cu patrunderea lui Saturn in zodia dvs., viata vi se structureaza si devine mult mai ordonata decat a fost anul trecut. Iar tot ceea ce pana acum a fost neclar si fara coordonare se va aranja astfel incat sa fie in avantajul dvs. Cu ajutorul lui Saturn puteti obtine multe lucruri in anul Soarelui, chiar mai multe decat v-ati imaginat ca ar fi posibil. Apare o noua dragoste stabila, iar problemele existente in cupluri se clarifica.
Sunteti personificarea echilibrului - nascut pentru a media si a impaca, o persoana care doreste armonia, pacea si relaxarea. Insa in 2010 vine Saturn, iar acesta ar putea sa va pericliteze pozitia pe care o ocupati. Insa nu este cazul sa va temeti de el, caci Soarele, regentul anului, aduce cu sine elan proaspat, iar existenta dvs. devine agitata si interesanta. Trebuie totusi sa va controlati putin psihicul, astfel incat sa nu mai fiti atat de sensibil cand va confruntati cu diverse conflicte, cand apar certuri si dispute, fiindca altfel va consumati nervos mai mult decat este cazul si va risipiti inutil energia. Si din aceasta cauza ar putea avea de suferit chiar sanatatea dvs. Cel mai important lucru este sa incercati sa va imprieteniti cu Saturn. Fiindca, in ciuda aparentelor, Saturn nu reprezinta raul, el nu vine sa va produca pagube, sa va chinuie sau sa aseze obstacole in calea dvs. Aceasta este o prejudecata a astrologilor care l-au asociat intotdeauna cu ceva rau. in realitate, situatia este alta, caci aceasta planeta intruchipeaza intelepciunea varstei. Saturn este puterea care ne face apti pentru viata. Fara el n-am invata nimic din experientele pe care le avem in viata de zi cu zi, iar ghinioanele s-ar tine lant dupa noi. Datorita lui intelegem ce este posibil si ce este imposibil de obtinut si cum trebuie sa actionam pentru a ne atinge mai usor obiectivele. Acum Saturn vine in zodia dvs. si astfel incepe o perioada in care va trebui sa va reganditi viata. Cu certitudine ca n-o sa va intelegeti mereu bine cu partenerul de viata si nici n-o sa va sprijiniti reciproc intotdeauna si asta din cauza lui Saturn. Iar neintelegerile si disputele vor fi la ordinea zilei, tot din cauza lui. Din punct de vedere astrologic, Saturn inseamna munca, saracie, harnicie si renuntare, adica exact opusul placerii si al senzualitatii. Insa in codul de conduita al lui Saturn gasim si dragostea, cea care tine o relatie in viata, si senzualitatea, cea care asigura fericirea atat a partenerului de viata, cat si a dvs. Asa ca asteptati-va ca disputele din interiorul cuplului sa aiba mai degraba un rol constructiv chiar si atunci cand va indragostiti din nou. La aceasta contribuie din plin Soarele, regentul anului, dar si alte planete care va simpatizeaza. Totodata, nu este deloc exclus sa apara pe neasteptate dispute furtunoase cu persoana iubita, chiar din primele zile in care sunteti impreuna. Cum puteti preintampina aceste situatii neplacute? In primul rand, incercati sa intelegeti ca toate lucrurile au o anumita polaritate, adica cearta nu reprezinta sfarsitul iubirii, ci este elementul care de multe ori o stimuleaza. In al doilea rand, Soarele este regentul anului si joaca, in cazul dumneavoastra, rolul de inger pazitor, care nu va lasa singur la greu. Niciodata n-o sa ajungeti foarte rau. In al treilea rand, calatoriti ori de cate ori vi se iveste ocazia, caci acest lu-cru are un efect benefic asupra armoniei din cuplu. insa mai trebuie sa stiti urmatoarele lucruri: daca relatia dumneavoastra se afla intr-o stare critica, iar Saturn descopera ca ceea ce se intampla in cuplu va face mai mult rau decat bine, atunci a ceasta planeta va intreprinde toate demersurile necesare fie pentru a imbunatati lucrurile, fie pentru a pune capat definitiv relatiei respective si va provoca despartirea. Nativii care sunt in cautarea unui partener devin mai pretentiosi si, sub influenta lui Saturn, ei nu mai cauta relatii pasagere, ci persoane dispuse sa se implice intr-o relatie de lunga durata. Totodata, Saturn este cel care are grija sa va iasa in cale mai ales persoane aflate in cautarea unei relatii serioase, adica exact acelea care va intereseaza cel mai mult pe dumneavoastra. in plan profesional sunteti sprijinit de Soare, care va transmite putere si rezistenta, astfel incat drumul pe care-l aveti de parcurs pentru a ajunge in varf n-o sa vi se para deloc greu. Iar Saturn are grija sa nu va rataciti si s-o luati pe drumul cel mai scurt. Marte, care se afla in prima jumatate a anului in Leu, va face sa fiti mai hotarat: va doriti mai multi bani, mai multa responsabilitate, mai multa influenta, mai multa apreciere din partea celor care va cunosc, mai multe realizari in plan profesional si personal. in anul care vine, o sa vi se creeze conditiile necesare pentru a obtine tot ceea ce v-ati propus cu mai mult timp in urma si nu ati reusit inca s-o faceti. Stresul din cuplu va poate afecta, fara sa va dati seama, sanatatea, mai ales rinichii, si tot din cauza lui puteti avea probleme cu spatele sau migrene. Prezenta puternica a lui Saturn in anul care urmeaza va scade destul de mult imunitatea si deveniti mai vulnerabil la boli si infectii, mai ales in primele 4 luni ale anului. Pentru a preintampina aparitia unor afectiuni ale rinichilor, este recomandabil sa consumati cel putin 2 litri de apa pe zi.
Culoarea norocoasa: Albul va ajuta sa treziti latura prietenoasa a lui Saturn.
Numere norocoase: 7, 17, 27, 37, 44 si 45. Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Cuartul roz va stimuleaza armonia interioara si va protejeaza.
Mantra: Sunteti pregatit sa-i urati bun venit lui Saturn. El va face intelept si va consolideaza iubirea.
HOROSCOP SCORPION
Caracter: eu doresc
Numar planetar: 0 + 10
Ziua: marti
Metal: fierul
Element: apa
Numar zodiacal: 4
Temperament: flegmatic
Planeta dominanta: Marte
Soarele trezeste o noua dorinta de viata
Aveti de la inceput raporturi excelente cu Soarele, care este regentul anului 2010. Acesta trezeste in dvs. atat dorinta de viata, cat si senzualitatea si va convinge repede ca este bine sa aratati lumii cat mai multe din calitatile cu care sunteti inzestrat. Intr-un an al Soarelui, intunericul care pana acum va inconjura dispare si va puteti astepta la un an usor, cu iubire si prietenie. Insa trebuie sa tineti cont ca aici mai este prezent si Pluto, care va influenteaza foarte mult viata. Sunteti un om patimas si aceasta caracteristica nu se refera numai la viata dvs. sentimentala. Pentru dvs. totul se desfasoara la intensitate maxima, vine din suflet si din stomac. Deviza dupa care va ghidati este „totul sau nimic“, iar jumatatile de adevar, chestiunile superficiale, usoare, nemijlocite nu le agreati deloc. Doriti sa cunoasteti si sa percepeti cat mai intens viata, sa intelegeti lucrurile in esenta lor, sa-i iluminati pe oameni pana in locul cel mai adanc al sufletului lor. Si nu va speriati atunci cand descoperiti abisuri, ci deveniti mai patimas. Sunteti un om caruia ii plac experientele periculoase si care este suficient de curajos incat sa riste oricand totul. si nici nu puteti fi altfel, fiindca aceasta este karma dvs. de Scorpion. La aceasta se adauga Pluto, planeta care se afla de peste un an in Capricorn, adica intr-un unghi favorabil fata de zodia dvs. Pluto in Capricorn este o constelatie care tocmai acum, in vremuri grele, este extrem de importanta. Ea cunoaste abisurile si pericolele si stie unde duc actiunile inconstiente. Daca mai este ceva de salvat din aceasta lume, atunci se va realiza cu ajutorul lui Pluto si implicit cu ajutorul dvs. insa nu trebuie sa aveti impresia ca in 2010 va fi necesar sa va echipati si sa va luptati cu raul, ca sa salvati lumea de el. Sunteti important, fara indoiala, insa va trebui sa determinati lumea sa nu mai actioneze ca si pana acum. Dar, fiti fara grija, caci in ciuda programului incarcat pe care o sa-l aveti, va va ramane destul timp si pentru lucrurile frumoase, pentru pasiunile dvs., pentru distractii si calatorii. in fond, anul 2010 este guvernat de catre Soare si acesta va creeaza conditii ca sa va indragostiti si sa va simtiti bine de fiecare data cand va doriti asa ceva. Iar cand deveniti pasional, scenele de gelozie nu lipsesc, desi in majoritatea cazurilor nu vi se da niciun motiv sa va manifestati asa. Nimeni nu va cere sa va tineti in frau pasiunea, dar daca reusiti sa va dominati instinctele si sa dati dovada de ratiune, o sa-l scutiti pe partenerul dvs. de viata de multa suferinta. Iar Soarele va poate ajuta s-o faceti. In plus, el mai are grija ca, atunci cand ramaneti singur, sa va gaseasca repede o persoana (sau chiar mai multe) alaturi de care sa formati in scurt timp o pereche. Nu uitati insa de Jupiter, planeta care se gaseste in perioada ianuarie - iunie, respectiv septembrie - decembrie in a 5-a dvs. casa astrologica, ce mai poarta si denumirea de „casa pentru dragoste si placere“. Daca ne luam dupa astre, Soarele, Pluto si Jupiter va confera puteri miraculoase care fac din partenerul pe care il aveti prizonierul dvs. si nu numai din el, ci din toate persoanele de sex opus pe care puneti ochii. Totusi, se poate intampla ca uneori, dimineata, sa nu va treziti satisfacut pe deplin din cauza ca partenerul dvs. a fost fie prea obosit, fie a fost lipsit de fantezie. Mesajul astrelor referitor la acest lucru este fara echivoc: vremuri mai bune vor veni numai atunci cand preluati initiativa. in fiecare Scorpion exista o forta nativa care poate trezi totul la sexul opus - focul salbatic, dragoste delicata, daruire, pasiune, rabdare. Nu asteptati, deveniti activ, caci detineti magia! Pluto in Capricorn si implicit in sextilul catre zodia dvs. va confera forta, rezistenta, rabdare. impotriva fortei lui Pluto, manevrele eventualei concurente n-au nici cea mai mica sansa de izbanda si victoria nu are cum sa va scape. Jupiter stationeaza in cea mai mare parte a timpului in Pesti si, implicit, va face parte dintr-un trigon deosebit de favorabil pentru zodia dvs. Iar datorita acestui lucru deveniti, fara sa va dati seama, un maestru al luptelor si al eschivelor, care reu-seste cu multa abilitate sa respinga toate atacurile adversarilor si sa manevreze in asa fel conflictele incat pana la final sa obtina castig de cauza sau avantaje nebanuite de pe urma lor. Saturn isi arata doar fetele lui bune si cu ajutorul lui reusiti sa nu va risipiti, ci sa fiti chibzuit si pragmatic, atent la tot ceea ce se intampla in jur. in ceea ce priveste sanatatea, premisele astrologice care va vizeaza sunt imbucuratoare si, daca ar fi sa ne luam dupa astre, ar trebui sa nu fiti bolnav nici macar o singura zi. Totusi, in perioada iunie - august aveti tendinta sa exagerati cu munca, dar si cu distractiile, iar acest lucru ar putea sa va coste destul de scump, caci risipa de energie pe care o veti face va fi semnificativa si n-o sa reveniti foarte repede si usor la forma care v-a consacrat. Daca veti continua sa va expuneti la factorii de stres si nu va schimbati stilul de viata, sanatatea dvs. va fi periclitata si pot sa apara destule probleme, mai ales in zona abdominala, care sa conduca fie la dereglari de genul constipatii, fie la balonari.
Culoarea norocoasa: Aurul va ajuta sa duceti lumina in intuneric, fara sa va pierdeti.
Numere norocoase: 8, 18, 28, 38, 39 si 41. Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Lapis lazuli va ajuta sa va gasiti echilibrul si va face bine sufletului.
Mantra: Nu ma feresc din calea greutatilor. Dar pot alege drumul mai usor.
HOROSCOP SAGETATOR
Caracter: eu vad
Numar planetar: 3
Ziua: joi
Metal: zincul
Element: focul
Numar zodiacal: 7
Temperament: coleric
Planeta dominanta: Jupiter
Dragoste, succes, sanatate: toate din belsug!
Cerul este alaturi de dvs. in adevaratul sens al cuvantului. Caci Soarele va da permis de libera trecere in chestiuni ce tin de placerea de a face experimente: vi se da voie sa faceti incercari pentru a putea sa va dati seama care sunt lucrurile ce va fac placere. Apoi, Jupiter, marele dvs. protector, transforma in aur toate lucrurile pe care puneti mana, iar dupa ce ajungeti sa scapati de Saturn, o sa fiti ferit de toate obstacolele.
Faptul ca Soarele este regentul anului va avantajeaza foarte mult, caci intre zodia dvs. si Soare exista o relatie de inrudire. Concret, acesta va protejeaza, va ajuta, va faciliteaza rezolvarea problemelor, va lasa sa fiti in continuare sanatos si mai ales va daruieste acea existenta in interiorul careia isi gaseste loc dragostea. Numai din acest motiv puteti deschide in noaptea de Revelion o sticla de sampanie si ciocni pentru anul in care intrati. insa lucrurile nu se termina cu Soarele, caci apar in prim-plan si alte planete care slabesc in sfarsit latul cu care v-au tinut legat de ani buni. Este vorba de Saturn, care s-a aflat in ultimii doi ani intr-o pozitie dezavantajoasa fata de zodia dvs., ceea ce v-a facut sa va puneti frecvent intrebari chinuitoare daca sunteti sau nu pe drumul cel bun si daca nu ar trebui cumva sa schimbati totul. insa acum, acest lucru este de domeniul trecutului, caci Saturn nu va mai streseaza. In lunile februarie si martie si apoi din nou incepand de la jumatatea lunii iulie pana la finele anului, simtiti ca dispuneti de o putere suplimentara si o sa constatati ca ofertele de serviciu care vi se propun sunt pe placul dvs. si chiar vi se potrivesc foarte bine. Pluto, alta planeta importanta, s-a aflat in ultimii 15 ani in zodia dvs. si a parasit-o doar cu putine luni inainte de inceputul anului, insa de-abia acum simtiti ca datorita acestui lucru viata dvs. a devenit mai usoara si s-a simplificat considerabil. Avand Soarele, regentul anului, alaturi de dvs., viata chiar va face placere. si el are o influenta indiscutabila asupra vietii dvs. sentimentale, care se anima, iar sexul opus devine dintr-o data interesat de persoana dvs. si va abordeaza fara complexe. in plus, generozitatea dvs. si felul optimist de a fi ii impresioneaza in mod placut pe cei din jur. In mod cert, in 2010 n-o sa fiti niciodata singur multa vreme. Cei aflati in cautarea unui partener trebuie sa actioneze, mai ales in lunile iunie, iulie si august, cand planeta Jupiter adopta o pozitie deosebita. Ea se afla in a 5-a casa a dvs., care in astrologie este cunoscuta drept casa dragostei, a placerii si distractiei. Daca postati in aceasta perioada un anunt matrimonial intr-un ziar, iesiti mai mult in lume sau va rugati prietenii sa va caute pe cineva sau pe un site, sansele sa obtineti o intalnire si sa formati ulterior un cuplu durabil se dubleaza. In cazul perechilor existente, Soarele are grija sa consolideze iubirea inca din prima zi a noului an. Veti realiza mai des impreuna anumite lucruri, va veti rasfata reciproc si veti fi mai indragostiti ca niciodata unul de altul. Insa punctul culminant al anului apare in perioada verii, caci intre 6 iunie si 8 septembrie Jupiter garanteaza ca dragostea infloreste din nou asemeni unui trandafir foarte frumos. Veti avea iarasi sentimentul ca sunteti facut unul pentru celalalt si ca trebuie sa va faceti impreuna planuri cu bataie lunga. Apogeul acestei perioade minunate poate fi atins mergand intr-o excursie impreuna cu fiinta iubita, caci Jupiter este considerat in astrologie drept zeul calatorilor. Daca plecati in vacanta, luati cu dvs. binecuvantarea si norocul lui, fiindca ast fel iubirea dvs. va deveni mai implinita si o sa ajungeti aproape in al noualea cer. In noiembrie veti ajunge la o faza completa magico-mistica, deoarece privita de pe pamant, Venus va avea o evolutie retrograda prin Scorpion, ceea ce este un stravechi semn prevestitor; aceasta inseamna ca o sa va intalniti cu oameni pe care i-ati cunoscut intr-o viata anterioara. Si o sa gasiti din nou partenerul pe care l-ati pierdut, chiar daca acest lucru s-a intamplat cu mai mult timp in urma. Luati-va definitiv ramas bun de la perceptia ca veti ramane in monotonia unui program zilnic de 8 ore, ca va veti incasa banii la finele lunii si o sa ramaneti lipit de scaun pana o sa iesiti la pensie. Nu este vorba de o profesie, ci de o vocatie. Entuziasmul si angajamentul reprezinta in anul Soarelui, mai mult decat oricand, baza succesului dvs. Considerati Soarele ca pe un motor puternic care va confera mai multa putere. Saturn v-ar putea indica obiectivul pentru acest an: el oscileaza intre casa carierei dvs. si campul pentru reinnoire. Este un semn cert ca o sa parcurgeti un drum ascendent in cariera, fiindca n-o sa va ramana nicio alta alternativa. Pe de alta parte, inseamna si un nu definitiv pentru orice actiune pe cont propriu. Doar in echipa, intr-o societate comerciala sau impreuna cu un asociat, o sa obtineti succese. Zonele dvs. vulnerabile sunt soldurile, bazinul si coapsele. Ischemiile, durerile ligamentelor incrucisate, varicele si afectiunile discurilor intervertebrale, au toate aceeasi cauza: stati prea mult timp pe scaun, va miscati incorect si prea putin. Remediul: practicati cat mai mult si cat mai des sport, inotati, alergati prin parc si evitati sa duceti o viata sedentara.
Culoarea norocoasa: Olivul va uneste cu Pamantul, cu animalele si plantele lui.
Numere norocoase: 9, 19, 29, 31, 35 si 39. Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Cristalul de stanca va confera talentul de a vedea in viitor.
Mantra: Primiti tot ceea ce va trebuie. ingerul dvs. pazitor va este mereu aproape.
HOROSCOP CAPRICORN
Caracter: eu utilizez
Numar planetar: 8
Ziua: sambata
Metal: plumb
Element: pamantul
Numar zodiacal: 8
Temperament: melancolic
Planeta dominanta: Saturn
Cu Pluto alaturi, sunteti mai puternic decat ceilalti
Sunteti programat inca de la nastere sa aveti succes, iar atunci cand va doriti ceva, niciun drum nu este prea lung pentru dvs. si niciun tel prea inalt. In 2010, Pluto se fixeaza in zodia dvs. si nu mai pleaca din ea vreme de 15 ani. Toate puterile subconstientului dvs., plus toate experientele pe care le-ati acumulat in viata anterioara va stau la dispozitie, astfel ca nimeni nu este mai puternic decat dvs. Pluto va aduce pe drumul care va este stabilit, adica sa fiti peste ceilalti, asa cum zodiacul dvs. este peste celelalte zodii. Pluto nu hotaraste de unul singur in anul care vine, caci advaratul regent al anului este Soarele, care se completeaza intr-un mod fericit cu Pluto. Astfel, Pluto trezeste in dvs. ambitia si va stimuleaza vointa de a va atinge telul si de a obtine succese, chiar daca aceste lucruri implica renuntarea la confortul personal. Soarele aduce cu sine relaxarea, veselia si mai ales dragostea. Asa ca drumul dvs. devine mai luminos, mai placut, mai senzual si mai interesant. Anul 2010 nu va fi niciodata obositor, caci tot mereu o sa fiti multumit si o sa savurati senzualitatea. Si acest lucru nu este indeajuns. Planeta fericirii, Jupiter, se afla pe toata durata anului intr-o pozitie remarcabila. Ea pazeste a 3-a casa a dvs., ceea ce inseamna ca reusiti sa obtineti ceea ce va intereseaza. Jupiter va daruieste o aura, un fel de magnetism, astfel ca lumea este fascinata de dvs. si asculta tot ceea ce aveti de spus si toti vor sa va fie in preajma. Soarele, regentul anului, va trezeste placerea si acest lucru este amplificat de pozitia remarcabila a lui Jupiter. Probabil ca ati observat adesea ca apar momente in viata dvs. cand aratati mai bine si atunci vi se fac complimentele de rigoare. Tocmai aici actioneaza Soarele impreuna cu Jupiter: aratati grozav, sunteti atragator, aveti o nota de erotism. Iar cel mai bun lucru este ca Jupiter ii dirijeaza pe potentialii parteneri, astfel incat sa va iasa in cale sau cel putin sa ajunga in preajma dvs. si chiar va intermediaza o intalnire cu ei. Asadar, cei singuri pot fi siguri ca in anul 2010 statutul lor se va schimba si isi vor gasi pe cineva cu care sa fie impreuna. In plus, in noul an vor fi observate schimbari importante, caci Pluto va putea sa-si exercite mai bine magia. Aceasta planeta se afla de circa un an in zodia dvs., dar de-abia acum ii simtiti prezenta la adevarata ei valoare. Pluto are o actiune lenta, insa intensa, iar consecinta prezentei sale tot mai evidente este ca suferiti cateva schimbari pozitive, iar latura dvs. sensibila iese mai mult in evidenta. Pasiunea va cuprinde intreaga fiinta, iar relatiile dvs. devin mai profunde, mai fericite, mai implinite. Acest lucru presupune insa o relatie foarte buna cu partenerul dvs., adica el va iubeste si dvs. il iubiti la fel de mult. Iar divergentele din cuplu le resimtiti din cauza lui Pluto mai puternic decat pana acum. Poate ca partenerul este prea neprietenos sau distant cu dvs., sau poate ca exact acest lucru vi-l reproseaza el. Este insa clar un lucru: ca daca apare o situatie de acest gen, trebuie sa negociati si sa eliminati cat mai repede tot ceea ce este nepotrivit si nedorit in relatie, iar la asta va ajuta Pluto, care este un specialist in rezolvarea situatiilor de acest gen. Insa pot aparea si cazuri izolate, cand se ajunge la lupte pentru suprematie, mai ales atunci cand partenerul nu este dispus sa adopte o atitudine constructiva, ci vrea cu tot dinadinsul sa-si impuna punctele de vedere. In acest caz trebuie sa-l convingeti de dragostea pe care i-o purtati, caci daca o sa reu siti acest lucru, sigur isi va schimba repede atitudinea. Iar daca demersurile dvs. esueaza, despartirea va fi inevitabila. Perioada cea mai frumoasa pentru iubire este in primele sase luni ale anului si apoi din septembrie pana la sfarsitul lui decembrie, atunci cand veti descoperi noi fete si calitati ale partenerului dvs. de viata. Luna octombrie este ca facuta pentru casatorii, formari de perechi sau achizitii de locuinte. Pluto se afla in zodia dvs., Jupiter in a 3-a casa, iar Saturn in a 4-a casa, iar o asemenea constelatie a existat ultima data in anul 1504. Ceva extraordinar se va intampla in viata dvs. in acest an. Poate este vorba despre o idee grozava cu care surprindeti pe toata lumea sau va propuneti sa obtineti ceva si sunteti decis sa faceti totul pentru a obtine acel lucru, indiferent de consecinte. A treia varianta si cea mai placuta este sa primiti bani, lucru care nu este atat de putin probabil precum credeti. Jupiter se afla in casa a 3-a si acum mai trebuie doar sa asteptati pana este Luna plina. Este si perioada cea mai buna pentru a va schimba profilul si a va cauta un alt loc de munca. in ceea ce priveste starea dvs. de sanatate, problemele cu care o sa va confruntati vor fi, probabil, reumatismul, ischemia, dureri ale articulatiilor si afectiuni ale genunchilor. Din punct de vedere astrologic, aceste simptome sunt o consecinta a faptului ca sunteti incapatanat, prea sever si prea dur, iar organismul dumneavoastra resimte acest lucru si la un moment dat este posibil sa va intepeneasca spatele sau articulatiile. Este recomandabil sa va expuneti cat mai des la Soare, care este regentul anului. Faceti bai de soare in natura.
Culoarea norocoasa: Galbenul va ajuta sa nu va pierdeti puterea transmisa de Soare.
Numere norocoase: 1, 3, 11, 34, 35 si 41. Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Ochiul de tigru va limpezeste gandurile, ca sa mergeti pe drumul cel bun.
Mantra: Trebuie sa ajungeti in varf, caci de acolo aveti o privire de ansamblu asupra lucrurilor.
HOROSCOP VARSATOR
Caracter: eu stiu
Numar planetar: 4
Ziua: sambata
Metal: cuprul, zincul
Element: aerul
Numar zodiacal: 9
Temperament: sangvin
Planeta dominanta: Uranus
In cariera va merge bine, iar in dragoste si mai bine
Sub Soare, regentul noului an, puteti sa va lasati gandurile sa zboare si sa va expuneti noile idei, caci lumea o sa le asculte cu interes si o sa le aprecieze, fiindca sunt valoroase. Consecintele nu se lasa prea mult asteptate: aveti o cariera ascendenta si castigati mai multi bani. si o sa intalniti dragostea pe care n-ati mai trait-o niciodata. Nu va puteti incadra in tipare, sunteti o personalitate complexa, multidimensionala, insa uneori si haotica. insa tocmai in momentele furtunoase functioneaza fabrica dvs. de idei si creeaza ceea ce va trebuie cel mai mult: schimbare, reinnoire, variatie. In 2010, cerul vine in intampinarea dvs. simultan, in doua moduri: mai intai guverneaza Soarele, o constelatie de foc, care va confera un imbold imens pentru aventuri de orice fel. Cu Soarele ca regent al anului spargeti toate barajele si ajungeti sa va simtiti asemeni unui balon caruia i s-a rupt sfoara. Zburati din nou, redeveniti usor, iar numeroasele probleme si greutati cu care v-ati confruntat in anii precedenti raman in urma si devin tot mai mici. in al doilea rand, influenta pe care o exercita Neptun asupra zodiei dvs. devine din ce in ce mai slaba si la vara ea va disparea complet. Asta inseamna ca toata viata dvs. va evolua intr-un ritm mai accelerat si vi se vor deschide numeroase posibilitati de afirmare. insa in timp ce ideile dvs. pur si simplu au ramas nematerializate in ultimii ani si s-au risipit, in anul 2010 ele vor putea fi puse in practica. Dintr-un nativ visator si fantezist, deveniti o persoana realista. Deja din primavara cei singuri isi vor pune intrebarea daca este mai bine sa ramana si in continuare fara partener sau este momentul sa intre intr-o relatie. Poate cineva, care este de multa vreme singur, ar putea crede ca fara indoiala va doriti un partener, insa asta inseamna ca nu priviti suficient de profund lucrurile, caci nu este deloc simplu de raspuns la aceasta intrebare. Sunteti un semn de aer si in mod total inconstient si complet automat va conduceti astfel viata incat va implicati cu precadere in relatii superficiale si niciodata intr-o relatie foarte serioasa si de lunga durata. Iar subconstientul dvs. va determina sa va cautati un partener caruia ii place libertatea si care nu este pregatit sa se implice intr-o relatie de durata, ci mai degraba intr-una pe termen scurt. Daca priviti retrospectiv lucrurile, va dati seama ca intotdeauna s-a intamplat fie ca partenerul sa va paraseasca dupa o perioada, fie dvs. sa-l parasiti pe el, caci ati simtit ca el va limiteaza libertatea de miscare. Ca nativ Varsator, karma va spune ca libertatea este pentru dvs. mai importanta decat o relatie. Si acest lucru nu poate fi schimbat asa, pur si simplu, numai fiindca nu sunteti de acord cu el. insa, daca intr-adevar va doriti o relatie, trebuie sa-i treziti subconstientului dvs. dorinta pentru asa ceva, cu toate consecintele pe care le implica acest lucru. Fiindca din momentul in care intrati intr-un parteneriat, nu mai puteti ramane liber. Ori una, ori alta. Ce inseamna asta pentru perechile, adica pentru aceia dintre dvs., care traiesc intr-un parteneriat? Sa va acordati reciproc libertatea de care aveti nevoie, insa fara sa va atacati in chestiunile pe care le considerati de comun acord tabu. Acest lucru este esential in-tr-un parteneriat cu un Varsator. in cele mai multe cazuri, apare ca si cum ati fi singur, adica fara partener. Cateodata, chiar calatoriti singur, aveti o gasca de prieteni din care partenerul dvs. nu face parte si chiar acasa aveti interese diferite, iar ce lalalt nu se simte deloc deranjat. In sfarsit, la aceasta se adauga si faptul ca ii limitati partenerului dvs. de viata posibilitatea sa aiba alte relatii ce implica erotism si sexualitate. insa pentru un Varsator este ceva normal ca un barbat sa mearga pe munte cu alta femeie sau ca o femeie sa iasa seara cu un alt barbat. In 2010, Soarele are proiecte ambitioase pentru dvs.: expansiune, ascensiune, stimulente, independenta, schimbarea locului de munca. El doreste sa va perfectionati, sa deveniti un lider, sa va puneti talentele la treaba si sa castigati mai multi bani. Caci de restul se ocupa Saturn. El se afla in perioada ianuarie - martie si apoi dupa 21 iulie intr-o pozitie privilegiata cu zodia dumneavoastra, iar cu ajutorul lui reusiti sa anticipati cu destula exactitate felul in care va evolua cariera dvs. Aveti un tel precis si sunteti decis sa subordonati totul atingerii acestuia. Apoi mai intervine si Jupiter si va ajuta sa iesiti invingator. Indiferent de ceea ce va propuneti sa obtineti in anul 2010, important este sa faceti pasul hotarator in acest sens, pe cat posibil in luna august sau in septembrie. In general, veti avea parte de un an cu sanatate, dar numai daca nu exagerati cu efortul fizic si tineti mereu cont de conditia dumneavoastra fizica. Probleme pot aparea doar legate de tensiunea arteriala, care atunci cand creste va face sa intrati in panica, sa nu puteti dormi si sa deveniti nervos, mai degraba din cauza temerilor mai mult sau mai putin justificate care va cuprind. Ar trebui sa va propuneti sa va relaxati periodic si chiar sa desfasurati activitati in acest sens.
Culoarea norocoasa: Rosul va face mai curajos, mai hotarat si mai perseverent.
Numere norocoase: 2, 3, 9, 11, 21 si 41. Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Agatul va ajuta sa va gasiti echilibrul intre libertate si o relatie.
Mantra: Fiecare om este altfel. Nu trebuie sa va luati dupa altii cand mergeti pe drumul dvs.
HOROSCOP PESTI
Caracter: eu cred
Numar planetar: 7
Ziua: joi
Metal: zincul
Element: apa
Numar zodiacal: 12
Temperament: flegmatic
Planeta dominanta: Neptun
Sunteti norocosul anului. In afara de Soare, care va protejeaza pe toata perioada anului, Jupiter, planeta fericirii si a norocului, este antrenorul dvs. personal, din ianuarie pana in iunie si apoi din septembrie pana in decembrie si va pregateste pentru succes si dragoste. Uitati de toate complexele si in fiecare zi sunteti pregatit sa atacati noul. Pe toata perioada verii va faceti traiul confortabil si reusiti sa savurati frumusetile si bucuriile vietii.
Fiecare raport despre dvs. o sa sublinieze ca sunteti o persoana blanda si pasnica. Tipul de om care isi jertfeste sufletul si tese o plasa invizibila cu rol protector in jurul fiecarei comunitati si care raspandeste in interior sentimentul de apartenenta si creeaza o atmosfera placuta. In anul 2010 guverneaza Soarele si el va amplifica si mai mult exact aceasta latura: fiecare se va simti bine in prezenta dvs. si cel care va avea norocul sa fie iubit de catre dvs. se va simti ca si cand ar fi in al 9-lea cer. Insa Soarele amplifica si o alta latura a dvs., adica un egoism sanatos, care in mod normal este subdezvoltat. Aveti o aparitie indrazneata, nu va ganditi mereu mai intai la cei dragi, ci uneori la propria persoana, iar toate aceste lucruri ar pleda pentru o natura mai degraba retinuta. Pe de alta parte, Jupiter trezeste la dvs. o putere deosebita: inainte ca Neptun, actuala dvs. planeta dominanta, sa fie descoperita in secolul 18, Jupiter a fost considerata planeta dominanta a zodiei. Iar aceasta apropiere de Jupiter mai exista inca. Daca el este atat de aproape de dvs., vi se dau puteri iesite din comun, se realizeaza legaturi intre dvs. si fortele superioare, intre ingerul dvs. pazitor si eul dvs. superior. Cand Jupiter se afla in zodia cuiva, acela primeste o parte din puterea straveche a planetei si devine mai frumos, mai tanar, mai radios. In asemenea conditii, e de inteles ca o sa alerge lumea dupa dvs. daca sunteti singur si multi dintre dvs. va veti putea forma la vara un adevarat club al sustinatorilor. In parteneriate apare acelasi fenomen: brusc, cel drag va vede in cu totul alti ochi, va asculta, vrea sa traiasca ceva cu dvs. si intreprinde tot ceea ce este necesar pentru a va avea tot timpul aproape. Dragoste, relatii, parteneriat sunt cele mai frumoase lucruri pe care vi le puteti imagina. insa mai exista si cealalta fata a lui Jupiter, respectiv aceea ca nu sunteti dispus sa aveti relatii de durata. Iubiti libertatea si independenta dvs. Este clar ca optand pentru una dintre variante, veti ajunge la aparitia unor sentimente de vinovatie. Asadar, in relatiile pe care le aveti trebuie sa faceti astfel incat sa va bucurati de ambele lucruri simultan. si acest lucru este foarte posibil, cu conditia sa va puneti putin mintea la contributie si sa dati dovada de flexibilitate in relatia cu partenerul. Pe de alta parte, fiecare trebuie sa-si parcurga propriul drum in viata, dar sa pretinda doar acea doza de libertate care sa nu-l poata rani pe celalalt. Acest lucru insa nu merge fara o imensa portie de toleranta reciproca si discutii lamuritoare purtate nopti de-a randul. Numai asa o sa ajungeti mai aproape de obiectivul dvs., acela de a avea o dragoste fara restrictii si pentru asta merita orice efort din partea dvs. In anul 2010 aveti ajutoare de nadejde: in primul rand, bineinteles, Soarele, apoi Jupiter in zodia proprie, ceea ce inseamna pur si simplu mai mult noroc, in toate aspectele vietii de zi cu zi. Mereu gasiti loc de parcare, nu va imbolnaviti, munca pe care o desfasurati va face placere, sunteti promovat si recompensat, castigati mai multi bani. Poate chiar va ies numerele castigatoare la loto. Insa Jupiter nu te face bogat numai la exterior, ci (probabil chiar mai mult) si in interior: va treziti de dimineata fericit, sunteti vesel si fara griji. Iar viata dvs. are un sens. Din aprilie pana in iulie inclusiv, Saturn mai ocupa o pozitie in Fecioara, exact vizavi de zodia dvs. si atunci trebuie sa fiti atent. Cand Saturn revine inca o data intr-o zodie, este uneori deosebit de precis si de pedant, astfel ca greselile sunt descoperite si partial pedepsite exemplar. Insa, daca va rezolvati sarcinile la timp si in mod precis, nu aveti de ce sa va temeti. Cealalta constelatie, care este atat de importanta pentru cariera dvs., este Uranus. Ea se afla in zodia dvs. in primele 5 luni si apoi din nou, incepand din luna august, iar in aceasta perioada trebuie sa plecati de la premisa ca la serviciu este mai bine sa optati pentru munca in echipa, caci pe cont propriu n-o sa obtineti rezultate atat de bune precum credeti. Uranus este planeta echipei si rezultatele depind mult de felul in care colaborati cu toti colegii. Chiar daca pe unii nu-i puteti suporta si comunicati cu ei cu dificultate, strangeti din dinti si incercati sa colaborati cu ei, chiar daca initial acest lucru vi se pare imposibil. Pe parcurs o sa va dati seama ca nu sunt chiar atat de neseriosi si chiar va pot ajuta sa va indepliniti mai repede si mai usor sarcinile. Daca aveti putina grija de dvs., o sa fiti tot anul intr-o forma de zile mari. Iar daca vreti sa faceti ceva pentru confortul dvs., ingrijiti-va si menajati-va picioarele. Mergeti mai des descult si zilnic, inainte de culcare, faceti bai alternative, reci si calde la picioare.
Culoarea norocoasa: Galbenul va uneste cu Soarele, regentul anului 2010.
Numere norocoase: 2, 5, 7, 11, 17, 23 si 31. Aceste numere se pot combina si intre ele.
Piatra norocoasa: Acvamarinul va consolideaza legatura cu fortele cerului.
Mantra: Meritati sa primiti in anul 2010 daruri de la Jupiter si de la celelalte constelatii.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)