IUBIREA

MIREASĂ A SUFLETULUI MEU

Pe Eminescu să-l aştepţi în taină,
În catedrala sufletului tău.
El nu mai este astăzi pentru tine,
Decât un drum deschis spre Dumnezeu.

Şi pe lespedea albă a simţului curat,
Să facem bilanţul locului ajuns.
Iar pe altarul sfânt al conştiinţei noastre,
Să lumineze pururi, Cel de nepătruns.

Prezenţa nevăzută este o mare adâncă,
Un ocean de unde, în veşnică mişcare,
Ce-n zbaterea-i stranie aşteaptă răbdător,
Picurii pribegi plecaţi în depărtare.

Ce sfântă este clipa când picurul se-ntoarce
Din lungul periplu prin lumi îndepărtate,
Când unindu-şi fiinţa cu marele Întreg,
Vibrează în armonia valurilor toate.

Ce ştie nevolnica minte omenească,
De Sacrul ce-o animă fără încetare.
Ce ştie de Soarele iubirii făr-de margini,
Când nu-şi cunoaşte Ţinta, ce-o cheamă pe cărare.

Tu nu uita copilă, nici măcar o clipă,
De sfântul jurământ făcut lui Dumnezeu.
Să poţi să te întorci cu coşul plin de roade,
De când te aştept, mireasă a sufletului meu.

Vă recomand cu multă căldură, lumină, pace şi iubire să ascultaţi recitalul lui Marcel Iureş http://www.youtube.com/watch?v=Sov5zw4rC-w